luni, 20 decembrie 2010

Visul unei nopti de iarna

Geamurile aburite ascund turturi transparenti imensi ce atarna de marginea acoperisului. Pericol pentru trecatorul imprudent. Poezie pentru sufletul din casa, care priveste din fundul patului, de sub plapuma grea cautand lumina soarelui si incercand sa-si dea seama dupa stralucirea lunii cat mai dureaza pana se schimba decorul.
Ganduri paseau tiptil prin fata pleoapelor inchise, indecise intre visare si veghe... "-Oare ce-as face daca as castiga la loto?!
- Hmm, sunt sigura ca o sa ma descurc eu cumva.
- Am inchis fereastra la bucatarie? Sa nu se faca frig cand ma trezesc maine. Cred ca-s treaza si in mod sigur deja e maine.
- Trebuie sa platesc gunoiul, am sa rezolv asta azi. A da, azi e ziua de tenis! Trebuie sa ajung devreme acasa sa am timp sa ma schimb. Oare n-ar fi mai bine sa iau echipamentul cu mine? Si racheta aia Babolat e asa de faina... Nadal o fi avand una facuta pentru el?! parca citisem, da interviul ala cu Hanescu... zicea el ca marii sportivi isi tuneaza racheta. Ce-o fi de tunat la o racheta?! Manerul cred, ca sa se muleze mana mai bine, poate si rama un pic, sa fie mai rezistenta la lovituri de forta..
-A fost frumos data trecuta. Noul meu racordaj e marfa. Si el era asa de simpatic cu tricoul ala albastru! Hei, concentreaza-te! Jucam tenis sau ne gandim la sex? Da.. si nu tine niciodata mingiile in buzunar. De ce?! Uff, pe-asta am vazut-o prea tarziu. Numai din vina lui. Sau a tricoului?
-Iti mai aduci aminte primul Craciun? Prima victorie a Femeii, prima declaratie de dragoste fara cuvinte. Frig, turturi si lumina difuza. Ferestre de cristal alb tineau caldura in casa. Lumina palida protocalie din fereastra alba a unei case pe o strada pustie si noi ne iubeam in mansarda. Marmura scarilor era si mai rece din cauza frigului naprasnic, dar imediat ce treceai pragul casei erai inconjurat de iubire. Bradul albastru ne era complice fidel. Ninge-n decembre. Spre geamuri privesc si vad lumina din casa. Nimic in afara de 2 suflete. Totul se umple de doua inimi.

- Hai babe, trezeste-te ca-ntarziem la serviciu!
Antrenorul de tenis zambeste cu toti carliontii negri deasupra mea! Cred in iubire la prima vedere, rasarita din usa unei librarii boeme pe o strada vie din orasul tanar. Cred in iubire "pana cand moartea ne va desparti". Cred in sufletul pereche.



Tombe la neige et je sais que tu viendras ce soir:)
Cu amor de litera si Craciun in mansarde,
Elizuc

vineri, 19 noiembrie 2010

Keep walking. Keep fighting

- Iubi, crezi ca noi putem ajunge la stele?
- Sigur iubire.
- Cum?
- Pai cu taxiul stelar, cum altfel?!
- ...
- De ce razi?
- Nu rad, e cel mai frumos raspuns pe care-l puteai da. E ras de fericire.

Intinse mainile sa-l imbratiseze si sa-si lase capul pe umarul barbatului de langa ea. Simplu. Asa sa fie? Oare apreciem indeajuns gesturile simple de care suntem capabili?! Indeajuns incat sa nu le risipim dar nici sa nu ne dovedim zgarciti?

Opresc propriul carusel. Azi cineva e fericit mai mult decat in alte zile. Pentru o femeie anume azi e o zi speciala. Prin ochii si vocea lui Everdene cunosc Femeia.

De ce zic femeie, desi are numai 20 de ani? Pentru ca numai Femeia cu puterea ei poate sa reuseasca. Pentru ca fetele se joaca iar Femeile implinesc visuri. Pe ale lor proprii si pe ale celor pe care-i iubesc. Pentru ca numai o Femeie poate sa inspire pe ceilalti sa-si ceara rampa si bara daca de asta au nevoie pentru a ajunge destinul din urma. Sau pentru a atinge Steaua, oriunde ar fi ea, chiar si in corpul D. Pentru ca "veniti maine" si "aduceti si adeverinta X" inseamna doar un pas mai putin de facut. Pentru ca o vanataie lasata de balustrada inseamna o treapta mai sus. Pentru ca toate acestea, desi o lupta, pentru ea sunt firesti si mai ales pentru ca singura alternativa de luat in considerare e sa mearga mai departe. La propriu.

La multi ani, Olivia!

Cu amor de litera,
Elizuc

miercuri, 17 noiembrie 2010

One nightloser


"La baza invites you to Concert Nightlosers" se arata instistent sub un 1 rosu pe un patratel albastru corespunzand capitolului "Notifications"... - Da, normal ca merg, doar i-am zis de cand m-a anuntat ca vrea sa le scrie sa-i cheme la noi, pentru ce imi face spam acu'?!

Astepta ziua "the day" fara prea mare chef, mai degraba terorizata de perspectiva valurilor de fum decat incantata de experienta live ce va sa vie. Si totusi, undeva, in constientul indepartat, the blues time ii dadea fiori (si nu de groaza).

Viata s-a scurs cu orele de serviciu, de indatoriri casnice ce tin de frigider ori de masa din bucatarie, plimbari, vizite, iubiri si iubirea zi dupa zi, pana cand The Day has come.

- LA MULTI ANI LA BAZA!!

...and let it be music and chaos

Ca prestatia avea sa fie fabuloasa, asta oricine o stia dinainte chiar sa se intample. So, nici o surpriza aici. Ca show-ul e ironic, nici asta nu surprinde. Dar dincolo de ambalajul satiric exista ceva, sunetul dintr-o vioara veche, clasica (rarisim in genul asta de muzica), sunet tandru din arcus, un pic jupit unde "pisca" maestrul coarda, sunet docil din maini care acum sunt lenese acum alearga cu viteza nebuneasca si te astepti din clipa in clipa, cu cat mainile alearga mai repede, ca violonistul sa ramana, precum Paganini, cu arcusul suspendat pe coarda solitara, dupa ce toate celelalte au cedat nervos la atata presiune. Dar vioara rezista si incanta trezind amintiri, purtand sufletul pe deasupra perdelei de fum in anii amfiteatrelor cu banci si fete blonde in blugi stramti, cu Marlborough rosu extra-long (ori Lucky Strike, dupa buget) intodeaua in exces, cu dulci si nevinovate nebunii cand pui ochii pe seminaristu' de la Arheologie (boring, mai putin seminaristu'), cu sesiuni magice pentru ca intodeauna exista maine, chiar si atunci cand maine inseamana "de la cine naiba o sa copii si eu?!", cu prietenii ce raman peste ani si tari (noroc cu facebook), cu oameni, cu povesti ce reinvie pe o nota muzicala cand aceeasi vioara, pe alta scena de inceput nonconformist, condusa de aceeasi mana lenesa si rapida, a deschis spiritului si sufletului usa catre "our blues".

Nightlosers-If You Want Me To Love You





Si, da, poza e de la Cristina

Amor de litera si sol major,
Elizuc

luni, 20 septembrie 2010

Indian summer

Toamna calda ca-n cantecul lui Joe Dassin. Soarele bland scalda aur, rugina si verde trecut in 1000 de variatiuni. Doua randulele intarziate ocolesc pe rand becul plin de praf din scara blocului. Iubesc? (Se) Iubesc?

Raza blanda te smulge din realitate, te-ndeamna la visare, la filisofie.. De ce iubim? Ce legi guverneaza iubirea? Si cum ne dam seama cand trecem de usa fermecata?

Se trezise de ceva vreme dar frumusetea diminetii de toamna ce se intrevedea vag prin geamul usor aburit si caldura patului nu o imbiau sa lase cuibul. Ramasese in stare de semi-somn cu ganduri trecandu-i dezordonat prin zona de constienta. Fericirea clipei o provoca la intrebari fara raspuns. Sa fie umarul puternic al barbatului de langa ea? Sa fie cearsafurile care se incapatanau intodeauna sa se adune in mijlocului patului ca o foaie de hartie pe care te-ai razbunat? Sa fie o raza de septembrie care straluceste in par? Sau iubirea e clipa in care devii constient de toate astea? Ca sunt langa tine azi, si le vei avea si maine chiar daca septembrie devine octombrie iar raza se preschimba incet in atingeri de gheata.

- "On ira où tu voudras, quand tu voudras
et on s'aimera encore, lorsque l'amour sera mort
toute la vie sera pareille à ce matin
aux couleurs de l'été indien"

Da, te iubesc cel mai mult pentru ca te-am intalnit in Vara Indiana.



Amor de aur si cupru,
Elizuc

vineri, 20 august 2010

Comperio et comprehensio

-Ufff! Ma doare inima, nu mai pot! Inca un meci ca asta si imi dau duhul... E incredibil cat de prost au jucat si cat de dobitoc e antrenorul!

Vocea masculina din care razbatea bucuria ascunsa mai pastra inca stresul intens, din urma cu cateva minute cand sortii se decideau intre doi oameni, din doua echipe diferite, dovada ca uneori fotbalul poate fi un sport "solitar". Esti doar tu (the player) si el (the portar - adica goalkeeper)

- Cine a castigat iubire?
- Noi!

Rasul isterico-ironic a umplut camera, ca o pedeapsa pentru bucuria sincera a barbatului din fata ei.
- Evident, tu n-ai sa intelegi niciodata...
- Evident ca n-am sa inteleg cum de te doare inima pentru 11 dobitoci care alearga dupa o bila pe iarba, iar mai la noapte dupa seturi de cate 2 bile prin cluburi. Cum poa' sa-ti pese in halu' asta de niste cretini?
- E o filosofie, nu e vorba de cei 11 idioti...Nu ei sunt Steaua, Steaua suntem noi, suporterii
- ...HM ok, atunci de ce cei 11 filosofi care cauta sfera in spatiul verde au scris pe piept FC Steaua Bucuresti?!

Incapatanarea rautacioasa era alimentata din belsug de mutrele dezamagite ale iubitului. Ar fi pus capat pe loc calvarului daca n-ar fi amuzat-o atat de rau sensibilitatea fotbalistica din acel moment. Demult a renuntat sa combata real pe acest subiect, erau doar tachinarii pe care dracusorul din ea nu le putea infrana. Nu era adepta filosofiei "lasa-l mama, ca mai bine asta decat altele..curve ori jocuri de noroc", oh nu! Nici pe departe! Dar oare cine in afara de ea putea intelege mai bine ce inseamna pasiunea? Ea care descoperea in fiecare zi o pasiune noua, care traia revelatia cu o intensitate necunoscuta multor muritori cu evidente la ITM, care gasea in orice cuvant dintr-o carte, in orice nota dintr-o partitura, in orice sunet de vioara o analogie, un secret dezvaluit, un sens de parcurs...

Descopera si intelege! Pe vremea cand era profesoara impartasea elevilor imensitatea unei lumi ascunsa in aceste doua cuvinte. Secretul deslusit de formula magica. Povestea invatatilor din secole trecute in cautarea Graalului nu e altceva decat povestea intelegerii. Leonardo si desenele lui, Michelangelo care fura cadavre pentru a le studia, Pitagora, Arhimede, Fibonacci au descoperit pentru ca noi sa intelegem. Ce intelegem- depinde de fiecare in parte, dupa cum fiecare e dator macar cu o descoperire in viata asta. Poate nu acel "pas mic pentru om, un pas urias pentru omenire", cei mai norocosi si mai perseverenti vor face si pasii omenirii, dar pasul intelegerii e necesar in devenirea personala.

Descopera si intelege, si-atunci, cum zice prietenul Kipling, "you'll be a Man my son!"
Pasiunea e urmatoarea treapta, a trairii - trup, spirit, suflet- impreuna descopera, spiritul intelege iar sufletul traieste.

Cu amor de litera, trup, spirit si suflet,
Elizuc

marți, 10 august 2010

Çok uzakta





Intinderi de aur alergau cu viteza ametitoare de o parte si de alta a masinii, semn ca marea cea cu ochi albastri se departa tot mai mult cu fiecare secunda, ramanea in urma, cuminte, limpede si plina de secrete.

Femeia tanara isi aprinse tacut o tigara si-si sprijini picioarele pe bord. Muzica si aurul de-afara aduceau un aer magic, desprins parca din basmele cu cadane - in ciuda multor cai putere ce o purtau spre inaltimile dezgolite din orizont. Avea ochi de migdala prajita, inchisi pe jumatate - din cauza soarelui, sau poate a fumului ori a unei visari inspirate de vraja orientului iar soarele Belek-ului trebuie sa se fi indragostit imediat de ea caci parea ca nu a lasat nici un centimetru de piele nemangaiata de raze judecand dupa culoarea de miere bruna lasata generos la vedere de constumatia estiva pe care o alesese. Printre gene negre si dese privea la barbatul de la volan incercand sa patrunda in acelasi timp sensul cantecului care o vrajea.

Vremuri cu yasmak si khol, cu dragoste furata si mistere de matase rosie razbateau din muzica data la maxim. Sultana secolelor trecute traia in fiecare nota, ignorand cu desavarsire orice celula occidentala din trupul de pisica lenesa. Chiar si fumul era al Orientului. Vieti trecute, in care armate ale Semilunii bateau la poarta Occidentului, au capatat deodata un sens nou, caci poate o cautau pe ea. Ori chiar ea le trimisese doar pentru a vedea daca marile Occidentului sunt mai albastre, mai limpezi si fara secrete?! Ori poate isi cauta Sultanul deghizat sub pielea alba a vreunui Print de Bayern pornit in cruciade tarzii?!

Peste secole si vieti Adam si Eva s-au regasit pe o corabie. Orient si Occident reunit, Apus si Rasarit regasit, Semiluna si stea, Semiluna si Soare impreuna. Jumatatile unui atom s-au reunit pe o punte, pe o mare ce privea cu ochi albastri, bucuroasa ca o dragoste s-a implinit, iar atomul a devenit departare.

Campiile de aur si soare ramasera in urma, departe...foarte departe pastrand lumina pentru Belek. Aerul uscat al desertului razbate incapatanat prin clima pornita. In ciuda departarii crescande parea ca ajunge acasa.
- Aşkım, aprinde-mi o tigara!
Ochi de migdala si glas de Sultan au raspuns pe loc rugamintii.

In noaptea calda desertul, stelele si luna au binecuvantat iubirea ajunsa in sfarsit Acasa intr-un oras cu nume de fata si zeu al soarelui.

Zambet de nisip fierbinte si amor de litera,
Elizuc

miercuri, 14 iulie 2010

La vie en rouge...bordeaux

Seara tanara in noapte de iulie. Desi e trecut de 11 noaptea o lumina palida se incapataneaza sa nu paraseasca orasul inca viu, in ciuda orei cam inaintate pentru o zi din saptamana. In zare, linia orizontului e imbracata in foc. E vina soarelui, ca nu vrea sa plece?! E cochetaria lunii, care isi face aparitia ca o adolescenta la balul de prezentare in societate?!

Intr-o casa anume din marele oras boem, undeva nu foarte departe, motoarele au tacut. Nici macar televizorul nu-si mai arunca veninul in aerul de seara, ce se revarsa generos prin ferestrele deschise. Aroma discreta a vinului din pahare se amesteca in mod placut cu parfumul verii venit de afara. Linistea le insotea gesturile facute calm, fara graba. Doar doua veioze tulburau amurgul in casa. Una asezata langa canapea, arunca o lumina galben-rosiatica (niciodata nu i-au placut neoanele) pe cartea in care el parea cufundat total. Nu ridica ochii decat la cateva pagini, sa soarba din licoarea rosu inchis ce lasa pe pahar urme grele. Doi pasi mai in fata, un al doilea cerc galben-rosiatic scotea din intuneric partitura cea noua, descifrata si incantata. Pianul e pasiunea ei, mai ales serile, dupa o zi plina, caldura muzicii compensa orice oboseala. Pe marginea pianului, paharul cu vin - din care deja sorbise mai mult de jumatate, arunca reflexii visinii pe primele clape. Canta incet, abia atins.
Pian, vara, vin, lumina obscura, iubire, Beethoven. Lipseste ceva? Nimic! Perfectiunea era chiar acolo, in acea clipa, in acel acord, in barbatul intins lenes pe canapea, in adierea de-afara cu parfum de tei tarziu, in tacerea plina de mesaje, in codul pe care doar doi oameni il stiu: el si ea- doi dar totusi unul.

Amor de litera, fildes si rosu sec,
Elizuc

miercuri, 7 iulie 2010

Twilight in the morning sau Cand timpul are intotdeauna rabdare

Doi prieteni stateau de vorba la o cafea:
- Vezi tu, viata asta e ca o ceasca de cafea....
-... hmm, ce vrei sa spui?
- Da' ce-s eu, filosof?!

Geamul masinii era lasat in jos la maxim. O zi superba de iulie, usor racoroasa, preludiu de weeek-end boem cu dimineti in pat. Statea in masina, cuminte, ascultandul pe dragul Louis povestind cu voce de charleston ca exista undeva un banut de argint care straluceste intotdeauna spre el. In ritmul lui, viata orasului se arata plina de soare, pace si liniste ca in vremuri cu regi buni. Undeva aproape, pe scarile unei alimentare de cartier o femeie plimba mopul in acelasi ritm dictat de trompeta. Pare ca mopul danseazeaza blues. Cativa metri mai incolo trei muncitori dezmembreaza niste schele dovada ca viata merge mai departe, spre alte blocuri, alte schele, alte constructii ce asteapta un Manole dar fara o Ana de zidit- in zilele noastre tehnica face inutil orice sacrificiu uman pe altarul creatiei.
Mopul se incapataneaza sa mangaie scarile inguste de cartier, fara vreo rampa pentru access carucioare- semn ca timpul e mult in urma si nu prea la curent cu legile EU, in ritmul leganat al lui, al Regelui Louis. Femeia pare ca sta inadins acolo ca sa asculte muzica ce razbate dincolo de geamul deschis, chiar daca volumul nu asurzeste cartierul.
-"Oare mai dureza?" se intreba ea in gand in timp ce astepta sa vina el de la chioscul de ziare.

In raza soarelui matinal praful din masina plutea hipnotic. In jur oameni is traiau viata in ritmuri paralele, necunoscute si totusi atat de aproape. Pentru un minut s-a oprit din propria existenta ca sa o observe pe a lor, iar cand s-a intors sa uitat la el cu dragostea in gand, repetand in acelasi timp cu Louie
- "un banut de argint va straluci intodeauna inspre mine" - de ce ma grabesc? Am tot timpul din lume!

Amor de litera si stralucire de argint,
Elizuc

luni, 28 iunie 2010

Departe de lumea dezlantuita: intoarcerea ciresarilor

Balansoarul se misca usor in ritmul brizei abia simtite de iunie. Miezul zilei. Vremea e rece in ciuda lui "ciresar" care vine intotdeauna pe la noi cu caldura multa.

In zare, peste vale, se vad dealurile verzi cu livezi nemasurate de ciresi. Pe alocuri se intrevad sclipiri rubinii semn ca soarele s-a oprit o secunda pe carnea proaspata si lucioasa a unui fruct de prin copaci.

E sambata. De fapt, din balansoar timpul nu vrea sa curga. A ramas suspendat intre doua leganari. Undeva in vale clopotul bisericii anunta comunitatii un eveniment special, poate o inmormantare, poate ziua de Duminica. Se aude de departe, desi pana la Biserica sunt cativa pasi. Probabil clopotul a obosit de vreme caci are peste 500 de ani, din vremea lui Stefan, si se incapataneze sa ne spuna ca timpul trece in continuare, chiar si peste balansoar.

Vita de vie isi arunca umbra in ritmul leganarii si tot in ritmul leganarii aratarea mica, alba, cu bot negru si urechi lasate peste ochii mici si stralucitori, se apropie si se departeaza de papucii atarnand din picior. Balansoarul nou nu scoate nici un sunet. Doar fosnetul vantului prin vii si ciresi, latratul aratarii si din cand in cand o gaina isi anunta victorioasa oul cotcodacind insistent si cate un "cu-cu-ri-guu" de incurajare de la sefu de galerie galinacee - dovada a altor suflete aflate in imediata vecinatate.
- Hai sa vezi livada! rasuna glasul brunet al femeii de varsta mijlocie care se misca cu rapiditate printre gaini, farfurii, saci cu faina, oala de pe aragaz, balansoarul din fata bucatariei de vara si multe alte lucruri de prin gospodarie. Am mai lasat niste cirese special pentru cand veniti voi:)

Din copaceii proaspat altoiti, cam de inaltimea unui copil in clasa a 8a fructele rosii si mari priveau sfidator. Dispareau una cate una, cu rapiditate, in maini si intre buze lacome si la fel de rosii. In 10 minute nu mai era nici o sclipire sangerie pe nicaieri. Chair si visinile au cazut prada lacomiei citadinilor. N-au scapat nici cei doi duzi din spatele casei:) Pamantul din gradina insista sa intre in slapii "de oras" cu o senzatie incomoda de pudra si praf, cararea era departe.

Din vremuri de memorie Pastorala rasuna undeva, pierduta in minte, bucurie a regasirii timpurilor idilice cu cirese la urechi, cu leganari in balansoar si fara grija ca exista vreun "maine" in care ar trebui sa inceapa vreun serviciu la o ora nesuferita de dimineata.

Cu amor de litera si bagheta pastorala,
Elizuc

joi, 17 iunie 2010

Born to be wild

Aveam cred vreo 3-4 ani cand m-am intors acasa de la gradi mandra de ceea ce invatasem in acea zi: o mare poezie despre cum e Partidul tatal meu si Tara mama mea, fiind adanc recunoscatoare amandurora ca au atata grija de un soim mititel ca mine, viitor membru de nadejde al organizatiilor de reconstruire a patriei si propasire a socialismului, pe care i-am recitat-o cu mare arta chiar mamei mele biologice si naturale. Dintr-un impuls neinteles mie (mai ales la acea varsta frageda, dar propice spalarii creierului) mama mi-a zis:
- Ia du-te tu la Partid si Tara sa-ti dea de mancare si sa te imbrace. Idiotii, ce mai invata copiii in ziua de azi!

Anii au trecut in acelasi razboi continuu (de idei) intre ceea ce invatam la scoala - de fapt o spalare sistematica de creier, de exemplu chiar si acum, dupa 20 de ani, imi aduc aminte toate versurile din "Partidul, Ceausescu, Romania" de la cor- si realitatea de acasa, cu ciocolata chinezeasca (cea mai buna) data cu portia, cu bomboane aduse de la cehi- tot cu portia, cozi la orice si multe altele pe care le gasim mai frumos descrise prin carti de istorie si nu numai.

Mama nu a fost niciodata membru de partid. S-a opus din toate puterile incercarilor repetate de cooptare, cateodata sub forma de santaj, cateodata mai degraba sub forma de promisiuni de fericire eterna. Nu neaparat din convingere politica. Dispretuia profund pe toti acei "asesori" care veneau la Tribunal cu pretentii docte si-si dadeau cu parerea peste tot. Nici macar nu ascundea asta, le spunea in fata:

- Cum crezi ca dupa ce mi-am tocit coatele in scoala atatia ani, am invatat si am facut facultate cu eforturi pe care numai eu si mama mea le stim, as putea sa intru in partid si sa-mi fii tu superior, care abia ai terminat 8 clase?

Pare superficial discursul, insa motivatiile ascund experiente dureroase. Dupa ani, Revolutia a venit eliberatoare, la timp pentru subsemnata, prea tarziu pentru unii. Imediat dupa revolutie au aparut reportaje mii ce descriau ororile comunistilor, de care noi prea putin stiam. Primul meu contact cu Reversul Negru al medaliei socialiste a fost Cel mai iubit dintre pamanteni cumparat de la moldoveni, ca la noi nu se gasea (chiar daca era dupa revolutie) Au trecut 20 de ani de cand am citit-o si in continuare cred ca e cea mai buna carte pe care am parcurs-o vreodata ( si am cateva titluri in bibliografie). Fascinatia se declanseanza nu neaparat in fata ororilor de care au fost capabili, ci mai ales in fata oamenilor care au fost supusi ororilor.

"Toata floarea cea vestita" nu a intregului Apus ci a intregului Rasarit, unde Rasaritul nu e numai geografic ci si simbol al sperantei, al luminii (intelectuale), al caldurii (izvorata din credinta) a indurat frigul, foamea, chinuri si umilinte de neimaginat scornite de minti inguste, razbunatoare, parsive, frustrate dar mai presus de orice lipsite de orice urma de umanitate dar care dovedesc o morbida imaginatie, sfindand chiar limitele normalitatii psihice. Am auzit, voit sau nu, de multi dintre martirii inceputurilor socialiste pe plaiuri mioritice. Boieri de vita veche, atunci doar niste copii, oameni de cultura, fete bisericesti si chiar oameni simpli care au avut curajul sa zica "NU" au devenit egali in intunericul de la Gherla, Aiud, Sighet, Jilava si cine mai stie cate altele...

Si dintre toti acesti martiri (chiar daca unii inca mai traiesc, sau au murit totusi dupa Revolutie) exista unul la care ma opresc cu incapatanare: Pastorel. Un "spirit fin", boem- de fapt simbolul Boemei insasi, artist pe hartie, in glas si la flacara aragazului a fost distrus definitiv de anii de detentie si urmarirea comunista. Cine si-l poate imagina glumet, acid, liber - in lanturi? E limpede, epigramele lui au deranjat noul regim, desi ironia nu era mai concentrata decat in cele dedicate lui Iorga de exemplu.

Votaţi soarele

Când te văd aşa pe garduri
Şi cu raze împrejur,
Mai că-mi vine să te-asemui
Cu o gaură de cur!

sau:

După alegerile din 1946
se mai putea vedea pe garduri Votaţi soarele!

Nu credeam s-ajung vreodată
C-am să pot să fiu în stare
Că făcând pipi pe garduri,
Să o fac direct în... soare!

Cine-i mare, dă din mână şi-are 4 la română?
Cine-i la academie şi-are 4 la chimie?
Cine-n ţară este tare şi-are 4 la purtare?
Toate trei de le ghiceşti, 20 de ani primeşti.

La restaurantul uniunii scriitorilor

Beau baietii, harnici,
De cu seara-n zori,
Unii sunt paharnici,
Alţii... turnatori!

lui Iuliu Maniu
Intr-un moment de grea povara/
Pentru sarmana tara-a mea,/
Eu unul stalp de cafenea,/
Inchin pentru un stalp de tara!

Pastorel nu s-a cenzurat niciodata din a citi celebrele sale epigrame. Asta i-a fost fatal, caci intr-adevar turnatorii nu au fost iertatori. La fel de neiertatori suntem noi, urmasii, care lasam panza de paianjen sa creasca peste suferinta indurata de ei pentru ca noi sa citim, sa gandim si sa vorbim liber.


Ma-nclin cu amor de litera,
Elizuc

marți, 15 iunie 2010

Frumoasa Dunare Albastra

Aerul cald navaleste in masina imediat ce-am deschis portiera. E cod galben de canicula, ora 2 dupa-amiaza si vreo 50 de grade Celsius la nivelul asfaltului probabil.
Bucuria de a respira din nou briza Dunarii e usor estompata de caldura insuportabila, chiar si pentru mine- femeia soparla (sor'mea imi zice asa pentru ca nu mi-e niciodata cald).

Braila.

Braila a fost intotdeauna oaza de liniste si anunt de fericire, inca de cand eram mica pentru ca ne opream intotdeauna la bunici, in Braila, in drum spre mare.Iar bunicii sunt de poveste pentru orice copil. Mamaia ne astepta mereu cu bors de verdeturi, cum numai ea stia sa faca si gogosi umplute cu gem de caise, facute pe plita, iar tataia se juca cu noi prin curtea mica si umbrita de doi butuci de vie batrani, care au facut bolta intre cele 2 case (casa de oaspeti si bucataria in care stateau ei)numarand in greaca si invatandu-ne tot felul de expresii pe care noi, in incapatanarea copilariei bineinteles ca am refuzat cu indarjire sa le memoram. Harmalaia de doua zile anunta toti vecinii ca "Moldova" a ajuns. Si-apoi mai erau plimbarile pe cheu, la debarcader unde gaseam tot timpul niste bombonele mici si colorate - Cip pe care ne bateam asiduu, caci, evident, Haplea (adica subsemnata) termina prima curcubeul dulce din cutie in timp ce sor'mea, cu zambet pervers si-o afisa pe a ei inca neinceputa. (INCA- aveam eu grija si de ea) Mai era si Biserica Greaca cu Gradina Publica alaturi, promenada din Republicii cu afisele mari de teatru si cladiri dix-neuvième-iste cu ferestre pline de misterul palariilor de matase din secole trecute.
Strazile din centru inca mai poarta pasii vacantelor noastre pline de alintul matusilor, bericile cu verisoarele, artificiile de Sfanta Marie Mare si plimbarile cu bacul pana la plaja dintre salcii.
Anii au trecut si Braila inca mai e taramul vacantei, al Dunarii albastre, al gradinii publice si al alinturilor de tot felul. Cu greu nesimtirea autoritatilor care lasa totul in paragina - Biserica Greaca, demult cea mai bogata din zona, in curand ramane fara pictura, cade tencuiala iar covoarele din interior sunt aceleasi din copilaria mea, Casa lui Panait Istrati e inchisa iar pe malurile Dunarii doar cateva vapoare servesc de restaurant - cu greu nesimtirea autoritatilor poate schimba tara de vacanta de la Braila si energia pe care ti-o da Dunarea cand mergi sa o saluti.



In leganat de val si amor de litera,
Elizuc

miercuri, 19 mai 2010

Ou sont les neiges d'antan... reloaded

O data pe an e saptamana de teatru. Din ciclul "nu e peste ca salaul, nici echipa ca Ceahlau'" nici Iasul nu-i ca Sibiul... ( adica nu avem maraton de 170 piese intr-o singura saptamana) dar e bine si asa (chiar ne ajuta sa asimilam ce vedem pe scena). Anul acesta zeii si cele 9 muze au dovedit multa generozitate fata de sensibilii locuitori ai urbei dintre cele 7 coline moldave si ne-au adus nume mari, grele, cu multe premii si aplauze in portofoliu.
Publicul, pe an ce trece din ce in ce mai elitist, s-a dovedit si anul acesta a fi prea numeros pentru alternativele organizatorilor, in conditiile in care cladirea TNI e in renovare de vreo 3 ani si nimeni nu stie cat o sa mai tina (se pare ca si renovarea e ca sexul si zapada: nu stii cati centrimetri o sa aiba, si nici cat o sa tina).

Dar Thalia nu vine din stal ci chiar de pe scena... Daca e Marti e Braila ca sa zic asa. Braila si Maria Filotti- un teatru de exceptie, cu actori de exceptie, cu o piesa interesanta ( usor fortat mesajul, dar atat de real) intr-o regie patetica, a unui celebru regizor din "garda tanara". Este a treia piesa montata de acest regizor pe care o vad si sunt la a treia dezamagire. Nu inteleg pentru ce e acest Afrim celebru. Pentru ca socheaza? Probabil. De fapt- in mod sigur. La fel cum curcile siliconate ajung le teveu datorita can-canurilor cu iz pornografic de prin presa de scandal. Radu Afrim aduce pregnant pe scena pornografia, joc gestic homosexual mult exagerat si absolut inutil. Ar trebui sa fie avertisment pe afis: "interzis minorilor" , asa ar sti si parintii ca teatrul nu este un loc potrivit sa-ti aduci copilul. Inca de la inceputurile omenirii, de pe vremea picturilor rupestre, nuditatea a fost forma de exprimare in arta. Insa, de fiecare data a transmis un mesaj. In piesa lui Afrim e doar pornografie. In teatru, atat timp cand ai cuvantul ca forma suprema de exprimare, nuditatea e doar desueta, promiscua, socanta, provocatoare moral si in totala neconcordanta cu mediul. Evident promiscuitatea si socul i-au adus acestui regizor o celebritate nejustificata artistic si o adulatie ipocrita ( el insusi fiind nemultumit- macar aparent- de abundenta laudelor care-l insotesc la aparitiile publice)

La polul opus (chiar si geografic) este Teatrul din Botosani. Intotdeauna cronicile de specialitate au fost pozitive, insa live trupa din nord a fost o totala supriza, mai mult decat placuta. Dincolo de calitatea si talentul actorilor (toti au fost la inaltime pe parcursul festivalului) spectacolul a fost o incantare, o reintoarcere catre ceea ce inseamna teatrul cu adevarat: decoruri, costume, joc intens, replici rapide , mimica, expresii si mai ales arta de la inceput si pana la aplauzele de final. De fapt 20 de minute de aplauze dovedesc, desi nu mai era nevoie, admiratia pentru efortul si dedicatia celor din Botosani. Pacat ca dragii nostri guvenanti iau si farama de buget alocata culturii, iar actorii is nevoiti sa plece la cules de rosii in Spania ca sa poata manca si ei.

Unde-s zapezile de altadat', cu cortina ce se lasa peste decor, peste o piesa cu limbaj si mesaj, cu costume mai elaborate decat un sutien si o pereche de chiloti ( macar de-ar fi si alea prezente...)

Cu dragoste de cortina si amor de litera,
Elizuc

miercuri, 12 mai 2010

En attendant Godot

De-ar fi fiece zi ca ziua de azi! Iubirea te trezeste dimineata, zambetele sunt peste tot in cale, telefonul nu mai tace, chiar si soarele e mai bun azi! Oare am aprecia mai putin fericirea daca nu am avea depresia si nefericirea pentru comparatie?

- La multi ani! Cutiuta mica, rosie cu gri, era deja in mana ei si privea nedumerita in ochii lui dupa un raspuns.
- E pentru tine! Nu am mai avut rabdare inca 2 zile. Iti place?

A ridicat cu emotie capacul si ... SUPRIZA!!!!

Doua inele isi trimiteau sclipirile albe in lumina palida a camerei. Erau cuminti, unul langa altul, lipite, alb si galben, simbol al iubirii si sperantei, al ei, al lui, al zilelor ce urmeaza si al destinului lor - unul langa altul, yin si yang intreg pentru totdeauna, promisiune de fericire implinita.

Ne petrecem viata asteptandu-l pe Godot, dar cum il recunoastem cand apare? E el " dupa chipul si asemanarea noastra"? E o parte din noi? Sau e polul opus si-atunci inevitabil ne atrage? E vocea interioara care ne spune:
- EL E! si noi stim ca asa e.

L-am gasit pe Godot si-l regasesc in fiecare zi cu amor (si de litera),
Elizuc

marți, 13 aprilie 2010

Le Concert sau cum poti muri ascultand Ceaikovski

Duminica seara. Zi linistita, de stat acasa si lene boema combinata cu mahmureala masculina dupa un meci galactico-extraterestru (evident, el classico).
- Hai sa vedem ceva dragutz. Am gasit Le concert.
- Sigur amore.

Filmul a inceput promitator, chiar daca pe alocuri e usor plicticos si fortat. Subiect intersant, joc frumos si in sfrasit FINALUL. Adica ultimul sfert de ora, seara marelui concert. Se canta Ceaikovski: Concert pentru vioara in re major.

Relaxare. Surpriza. Vioara. Acord. Frumusete. Iubire. Armonie. Vioara si orchestra. Respira corp. Armonie deplina. Sangele alearga prin vene in acelasi ritm si viteza cu arcusul pe struna. Corpul nu mai asculta, a uitat sa respire singur. Toate celulele s-au reunit si nu asculta decat de vioara, pulseaza in ritm de arcus. Tine lacrimile- poti?

Oare cat trebuie sa iubesti, sa suferi, sa speri, in ce limba trebuie sa gandesti sau sa visezi ca sa ajungi sa asezi pe hartie asa ceva? Si noi toti sa auzim, sa intelegem, sa iubim, sa speram, sa suferim deopotriva cu fiecare masura, cu fiecare apasare de arcus?

Amor de litera,
Elizuc

luni, 12 aprilie 2010

Racheta alba

- TREZIREAAAAAAA! Este ora 7! avem tenis azi!
- WTF? Femeie! Esti intreaga la minte? Este ora 7!!!!! Unde vrei sa ma cari la ora asta?!
- Ti-am zis doar, la tenis!
- Te duci singura, eu nu ma dau jos din pat inainte de 8 juma! Clar.
- Clar, poti sa te asezi la loc in pat cand ne intoarcem, si apoi te dai jos. O sa fie dupa 8 jumate.

Nici un argument nu poate infrange logica neuronului blond. Einstein cu stiinta lui n-ar fi rezistat sa demonstreze ceva in fata ochilor de ciocolata care privesc fix pana cand dorinta li se implineste...

Masina s-a oprit in fata gardului de tabla gri, atat de familiar. Au coborat, ea in graba, el inca dormind si foarte morocanos. Stralucirea rosie a zgurei o atragea ca un magnet, o chema cu fiecare particula din chenarul alb pentru prima data sub soarele primaverii din anul acesta.

S-a oprit la marginea terenului si a asteptat plina de rabdare. Isi imparteau intotdeauna egal mingiile: 3 el, 3 ea. Un pas in spate, ridica mingea si ... fulger verde trece peste fileu si se intoarce ca un boomerang in racordajul tensionat al rachetei. Si iar salt verde peste plasa, iar urma de cometa lasata in zgura nivelata. Alearga, respinge, icneste, injura cand nu e destul de rapida, sau cand e prea rapida...Mana e racheta, racheta e mana , tresarire in albastru si negru- inca e frig pentru alb- degajand energie in fiecare lovitura.

Iubea tenisul cu atat mai mult cu cat nu era catusi de putin o sportiva. A incercat de-a lungul timpului tot felu' de chestii fancy: aerobic in scoala, baschet, mai apoi fitness, iar aerobic dar nimic din astea nu o convisese sa fie consecventa. Si totusi iata, dupa 2 ani inca nu obosise de tenis. Dimpotriva- ar fi jucat in fiecare zi daca buzunarul si iubitul ar fi rezistat:)In fiecare primavara trebuia sa lupte cu somnul de dimineata si sa recurga la tot felul de trucuri, ca sa scoata lenesul din casa. Evident feelingul de dupa merita orice efort.
- Ah ce minunat e! Pacat ca e asa de greu sa ma ridic din pat....

Soare de primavara incalzea masina gri inchis spre care se indreptau grabiti la o ora prea matinala, chiar si pentru mijlocul saptamanii, o aratare blonda cu parul tuflit de efort si un tip brunet, inalt bucuros in final ca si-a dezmortit musculatura.

Amor de litera si zambet racordat,
Elizuc

miercuri, 7 aprilie 2010

Ora de pian

De vreo 3 saptamani si-a adus aminte ca a stiut candva sa cante la pian... demult in copilarie sau poate intr-o viata anterioara. A vazut la Rapa Galbena scris mare "Pian" pe un afis iar efectul proustian s-a declansat instant. " Eu stiu sa cant" si-a zis in gand, dar...
- As vrea sa fac cursuri de pian. O sa imbatranim si la pensie, cand ma ramolesc de tot o sa iti cant la pian, ca altele s-ar putea sa nu mai stiu
- Superb, te rog sa incepi oricand doresti tu:)
- Nu ma intrebi ce mi-a venit? De unde si cum?!
- Nu, te rog sa canti. Iar eu voi fi in randul intai la concertul pe care-l vei da curand.

Mainile ii tremurau de emotie si bucurie in timp ce forma numarul de telefon.
- Buna ziua. As vrea sa incep cursurile. Cand sunteti disponibila?
- Sambata dimineata, la 10.

O mie de ganduri alergau nebune prin creierasul blond, bulversand unicul neuron. Isi aducea aminte de vremurile cand canta, isi imagina cum va exersa ore intregi pe clape, cauta cele mai bune preturi pentru un vis implinit. Au visele pret? Nu, dar transformarea lor da:)

Asteptarea i se parea mult mai usoara citind partitura pentru Exercitii Usoare. Si din nou: "oare unde pun pianul?" sau " oare mai stiu ceva?" Iar aripile o purtau pe clape albe si negre in ritm de 2/4 spre visul muzical.

-Am ajuns!

Intalnirea a fost un fulger. Zambetul s-a deschis larg, de vreo 9 clape albe:) Regasire plina de emotie, degetele tremurau nesigure la intalnirea cu fildesul rece... incet incet s-au recunoscut: degete si clape, s-au imbratisat si s-au despartit timp de o ora, o secunda, o clipa.

- Stii cum e acasa? Acasa e cu lumini de abanos si fildes inlantuite-n acorduri prelungi din pedale si capac ridicat, cu aripi albe zburand dupa un algoritm stiut doar de partitura, poposind pe abanos, pe fildes lasand in urma sunet de dragoste.

Azi cu amor de si bemol,
Elizuc

marți, 30 martie 2010

Mais où sont les neiges d'antan!

Demult, tare demult - adica prin anul intai de facultate :),am avut o mare revelatie citind Adam si Eva a lui Rebreanu. Dincolo de the main story cu ea si el parte din TOT, doua jumatati ale aceluiasi atom cosmic, revelatia pentru mine s-a produs de-a lungul drumului prin cele 7 vieti, 7 tari, citind dorinta neimplinita, dorul de "eu" si-apoi recunoasterea, regasirea...

Cine zice ca nu a simtit niciodata un impuls, aparent inexplicabil, spre a studia ceva anume, de a calatori in locuri, aparent, neinteresante, in mod sigur minte... sau e prea corupt de prezent.

Fila cu fila orele de fizica din scoala - extrem de boring in ciuda prof-ului care era un sex-simbol al liceului- incepeau sa capete sens. Mai ales la partea cu atractia universala ...ce bucurie!

Foarte pregnant este, chiar si azi- in ciuda timpului scurs, modul in care m-a urmarit Limba Franceza. Copil, la scoala, am detestat-o profund dar printr-un ciudat joc al sortii paream sa invat cu foarte mare usurinta. Eram cea mai buna din clasa. Apoi, intrand la liceu mi-am zis ca in sfarstit am scapat de chinuitoarele ore, intrucat alegerea mea fusese Informatica, unde nu prea aveau importanta limbile straine. Multumita studiului de pana atunci, again eram cea mai buna din scoala... fapt care mi-a adus loc fruntas in detasamentul de infratiti cu un liceu din Franta si o excursie pe meleagurile Ducelui de Anjou in vremuri Mitterand-iene.

Ferm convinsa ca voi deveni un Ilustru Avocat si dedicata in exclusivitate (sa nu exageram totusi) studiului pentru Drept am rasuflat usurata odata cu ultima proba orala de la Bac ( evidemment le Francais) crezand ca finaly am scapat de Beaudelaire si fratele lui mai bun Voltaire. Mais le destin avea alte planuri cu mine, caci se pare bara ( dar cea orizontala, nu verticala cum ar crede unii) m-a refuzat.. asa ca printr-un nou joc am ajuns studenta eminenta la Isorie-Franceza ( o, DA! 4 anisori de studii aprofundate pentru a fi capabila sa invat si pe altii in limba Distinsului Louis 14 ca in viata omul e dator cu 2 bai: una la botez si alta la inmormantare)

Pentru ca ironia sa fie deplina, licenta am dat-o tot in Franceza si supusa destinului am devenit o foarte admirata jeunne professeur de Francais cu mare succes la elevii mei, dar mai putin succes la statul de plata. Am parasit locul caldut de la catedra pentru sectorul privat, dar Franceza inca ma urmareste si si-a gasit si tovarasi:)

- Este ora 9! Omul negru n-a venit, dar a venit femeia Blonda:) Cine nu-i gata il iau cu lopata! Hai trezirea, la munca!
- Inca 5 minute, pls, pls !
- Nu am 5 minute, dar as putea sa fac rost. 5 minute- sa nu mai ceri altele...
- Daca te dai jos din pat acum ai castigat o excursie gratuita cu Femeia Blonda! Hai te iubesc.

De sub plapuma fierbinte de somn rasare in sfarsit zambetul si Buna dimineata! Vrei cafea? (dar despre asta in episodul urmator)



Amor de litere si soare de primavara,
Elizuc

luni, 22 martie 2010

Visul unei nopti de primavara

Cheia s-a rotit in broasca o singura data, foarte incet, incercand inutil sa fie cat mai silentioasa. Intra incet direct in bucatarie, pe varfuri.
- Hey babe, pe unde ai fost?
- Te iubesc.
- Unde ai fost?
- La farmacie, raspunse zambind in gand. Doar stii ca mi-a fost rau toata noaptea, raceala asta nu ma mai lasa in pace!

Despacheta cu grija "the big surprise" pe care o aseza pe masuta de cafea, foarte, foarte multumita de isprava ei scrise dedicatia si se prezenta cu fata de bolnava in dormitor bosumflata si cu nasul rosu.
- Am uitat ca e duminica si-am fost la 5 farmacii pana sa gasesc pastilele. Da' cum de te-ai trezit asa de devreme?
- Pai a sunat telefonul, m-am ridicat sa rapund si nu te-am gasit nicaieri in casa. Mi-au trebuit 10 secunde sa caut tot apartamentul :) Am vrut sa te sun, apoi am zis sa te astept.
- Pai nu crezi ca pot sa fug?
- :)Ba da, da te astept totusi...




"Unde sa plec, cand te iubesc atat de mult?
unde sa plec, cand langa tine este viata mea"...

- Vrei cafea?
- Clar!

Si dupa 3 secunde...
- Ce-i pe masa?!
- Ce e pe masa? repeta ea cu ras in glas si ochii inchisi sa-si ascunda imensa bucurie din privire
- Si-asa, ai fost la 5 farmacii?! Si nu aveau nicaieri vreun leac pentru raceala ta?! Te iubesc!
- Ziceai ca faci cafea?

In aroma de Columbia neagra visele cu cavaleri din Vechiul Turn promiteau sa devina realitate intr-o zi de vara la Sighisoara.

Intorc pagina cu amor de litera,
Elizuc

miercuri, 17 martie 2010

"Judecata de apoi"

- La Multi Ani! tipa ea fericita in telefon.

Era inceput de decembrie, o ploaie rece si ascutita, si facuse un sfert de ora cu masina pana la cel mai apropiat telefon sa o sune pe prietena ei. Bucuria de a auzi voci de acasa se spulbera insa imediat ce auzi replica de la celalalt capat:
- N-as putea spune ca ma bucur sa te aud!
- ? tacerea uimita, intrebatoare, ii inclesta buzele si-i atinti ochii pe geam departe, in bataia ploii
- Nu pot sa ma abtin sa nu remarc in ce hal te porti cu barbatul tau, doar ma stii, ca intotdeauna am fost sincera, si-l vad in fiecare zi cum sufera asteptand un semn de la tine...Ai putea sa-l suni mai des
- Apreciez sinceritatea, chiar daca acum nu era cazul. Am sunat sa-ti zic la multi ani. Am zis deja, asa ca mi-am indeplinit misiunea. Mai vorbim.

Lacrimile siroiau fara incetare pe obraz in timp ce alerga spre masina, si cu aceeasi intensitate gandurile ii alergau prin minte. Cine sunt ei sa o judece? Cu ce drept pot califica comportamentul ei- sau mai degraba absenta comportamentului? Ce stiu ei despre ea? Absolut nimic.
Ce stia prietena ei despre povara luptei? Putea sa inteleaga munca de dimineata pana seara, caci da, oricine muncea putea intelege asta, dar ce ramane dupa lasarea serii? Singuratatea? ce stia ea despre singuratate?
Avea 25 de ani si toate visele erau inca ale ei. Greutatile de pana atunci nu ii afectasera bucuria de a trai, caci era copilul rasfatat, cel care cu puterea pletelor blonde razand in soare putea sa schimbe vremea. Multi o intrebasera:
- De ce pleci?
Iar raspunsul ei era inevitabil acelasi:
- Pentru ca nu mai suport sa raman.

Dar nimic nu a fost mai greu de indurat decat acest ultim telefon. De fapt telefonul a fost punctul din decizia ei. Atunci a inteles ca nu se va schimba nimic niciodata din tot ceea ce o determinase sa fuga atat de departe de casa. Revolta clocotea mai ceva ca un vulcan in trupul inca firav, tremurand de frig si de nervi. Stia oare prietena ei ca atunci cand a zis "Plec!", tot ce a zis el a fost "bine!", fara sa intrebe unde, cum, de ce.... Stia oare prietena ei cum e sa ajungi intr-un loc unde nu stii pe nimeni, la 25 de ani, gata sa o iei de la capat " pentru amandoi" in timp ce el sta frumos la caldurica, la mami acasa? Stia oare cum e sa fii singur, fara prieteni, fara familie, doar cu munca si singura placere e sa suni acasa? Evident nu..Si-atunci?! De ce?

Je t'aimais tant, tu étais si jolie,
Comment veux-tu que je t'oublie?
En ce temps-là la vie était plus belle
Et le soleil plus brûlant qu'aujourd'hui

Dezamagirea o cuprindea din ce in ce mai pregnant, crestea cu fiecare gand care-i venea din trecut, si chiar micile greseli, nebagate in seama inainte, capatau acum proportii apocaliptice si greutate olimpica in balanta deciziilor ei. Era evident ca el nu va face niciodata pasii spre ea. Nu va incerca niciodata sa ridice greutatea de pe umerii ei. Va fi fericit doar sa o auda si sa primeasca bonusul material. Nu avea nevoie de mai mult... Pacat, pentru ca nu va mai avea nici macar atat. Ea avea 25 de ani si o viata intreaga de oferit, dar daca tot era singura isi dorea acum sa fie singura de tot. Nu mai vroia pe nimeni, si mai ales pe el. Nu-l mai vroia si totusi...

C'est une chanson qui nous ressemble,
Toi tu m'aimais, moi je t'aimais
Et nous vivions, tous deux ensemble,
Toi qui m'aimais, moi qui t'aimais

- Vreau sa ne despartim, a zis ea cu voce stinsa in telefon asteptand reactia.
- Bine.

Atat?

Mais la vie sépare ceux qui s'aiment,
Tout doucement, sans faire de bruit
Et la mer efface sur le sable
Les pas des amants désunis.

A inchis telefonul si a plans.

L'amour pour les lettres,
Elizuc

marți, 16 martie 2010

Joaca Giotto la Perugia?

- Sunt groaznic de plictisita, zise ea cochet, constienta fiind ca el ar face orice ca sa o distreze. In relatia lor ea era regina, iar el un umil sclav incercand sa-i faca pe plac in schimbul "bunavointei ei".
- Ce-ai vrea sa facem azi, amore? intreba el in asteptarea verdictului.
- Pai vreau sa mergem la Roma, zise ea.

Era o zi minunata de inceput de primavara, totul in jur era ca-n desenele animate din copilarie: pasarele ciripeau si se jucau dragastos prin copaci, iepurasi zburdau prin padure, si tot asa, atmosfera era plina de dragoste si caldura. Era singura ei zi libera din saptamana si vroia sa profite la maxim, mai ales ca in restul zilelor muncea din greu, precum Cenusareasa, aproape ca nu iesea din casa.

Asadar isi facuse planuri marete pentru acea zi si era foarte emotionata ca in sfarsit avea sa vada "live" Colosseum-ul si Vaticanul si ..o, da! Capela Sixtina! visul oricarui iubitor de arta, si ...
- Eu nu conduc in Roma, veni raspunsul lui. De-ar fi vazut ghilotina in fata si n-ar fi fost mai socata.
- Poftim? De ce? Asta-i stupid! decreta ea nici macar incercand sa-si ascunda stupoarea.
- Pai e foarte aglomerat, si eu am masina noua, si n-am chef sa mi-o zgarii la Roma cu toti tampitii care conduc aiurea.
- Da putem merge la Colosseum si la Vatican- lasi masina undeva in parcare si luam transportul in comun, incerca ea timida
- Nu merg la Roma, si nu-mi las masina in nici o parcare. Nu mai incerca ca e inutil!

"Ce idiot!" gandi ea, concentrandu-se pe variante de calatorie. The Italian Genius care o acompania era un fel de cocalar macaronar, mic si indesat, caruia ii placea sa creada ca e the Big Cocos din regiune. Ea nu prea il baga in seama, folosindu-l mai ales ca pretext pentru a iesi din casa si ca sofer pentru sesiunile de shopping si culturalizare.
- Hai la Assisi, ii zise ea cu un inceput de ingrijorare. Ce s-ar fi facut daca macaronarul zice "nu" si acu, si ar fi obligata sa ramana in micul oras asta insemnand ca ar trebui sa vorbeasca cu el?!
- Mergem la Assisi, continua ea cu taria unui avocat care apara inculpatul condamnat la moarte. Vedem Catedrala. Stii ca este unul din putinele edificii care se mai pastreaza inca in stil romanic si are un rol foarte important aparitia si in evolutia stilului gotic in Italia? Si-apoi nava centrala e pictata de Giotto. Trebuie neaparat sa vedem asa ceva.
- Hmm, cine e Giotto? Joaca la Perugia? intreba el naiv

Cerul s-a prabusit. A vazut multi idioti pana atunci, dar ca asta, neam! Frate, da nu ti-am zis ca pictat nava centrala?! Cine ce joaca?! Ii cu capu'?!Atunci a decis ca mai bine moare de urat in casa decat sa mai iasa cu o asemenea mostra de incultura. Nici macar de sofer nu era bun ca o baba pensionara era mai rapida decat Marcello la volan. Dar cum nimeni nu e perfect in lumea asta, nici ea nu face exceptie de la regula si i-a dat un mare " ciao bambino" in cel mai nepoliticos si lipsit de maniere mod cu putinta. I-a zis sa o caute cand afla cine joaca in echipa Vaticanului.

Arrivederci cu amor de litera,
Elizuc

joi, 11 martie 2010

Valsul zanei Fondante




- Il invidiez puternic pe cel care va sfarsi prin a te lua de sotie si se va alege cu tot ce-i jur, ii zise el cu o urma de tristete in glas.

Erau acasa la ea. Stateau in living, pe canapea, el drept, iar ea intinsa cu capul sprijinit in poala lui. Lumina invada cu generozitate prin geamurile deschise si libere de orice perdea, draperie sau alte forme de obturare. Portretul ei, facut in ulei de un unchi, cu o tusa naiva, veghea tacut de pe perete. Remarca lui a lasat-o perplex ( in gand cel putin) caci venise ca un bolovan in mijlocul plajei. Nu avea legatura cu nimic din ce spusese sau facuse ea inainte. Pe moment nu a stiut cum sa reactioneze, asa ca a procedat cum facea intotdeauna cand situatia o depasea: s-a facut ca nu aude. Poate era prea tanara ca sa vada dincolo de cuvinte. Poate era prea indragostita ca sa accepte goliciunea sufletului celuilalt, crezand cu ardoare, sperand ca are ea destul suflet pentru amandoi.

Erau la varsta la care idealurile, cuvintele, visele uneau si desparteau de aceea nu dadea valoare materiei, sau mai bine zis materialului. Un apartament oarecare, nici prea mare nici prea mic, nici luxos dar nici sarac, ori o masina obisnuita nu i se pareau nazuinte pentru o viata nici legaturi suficient de puternice incat sa tina doua corpuri, doua minti alaturi "pana cand moartea ii va desparti"

"Shake dreams from your hair
My pretty child, my sweet one.
Choose the day and choose the sign of your day
The day's divinity
First thing you see
"

- Te mariti cu mine? intreba el imediat dupe ce s-au asezat in vechea lor crasma, unde toata lumea ii cunostea caci acolo si-au petrecut toata studentia
Era Ajunul Craciunului, cand toate visele si dorintele se implinesc. El era imbracat oficial, ea avea o caciulita de " mos craciun" si stelute din staniol lipite pe fata. Parul blond era prea lung sa fie acoperit de caciula, cadea valuri umede pe umeri, peste ploverul gros de iarna, iar stralucirea lui era in contrast cu rosul carmin al caciulitei si cu staniolul stelelor de pe fata, acoperind in acelasi timp fulgerul de bucurie scapat din ochi.
- Da...

Din cutia magica a scos inelul cu piatra alba care era mult prea mare, dar nu conta pentru ca tocmai se implinise un vis. De fapt erau doua vise, da, se implinisera doua vise. Mosul fusese generos.

"Do you know how pale & wanton thrillful
comes death on a stranger hour
unannounced, unplanned for
like a scaring over-friendly guest you've
brought to bed

Death makes angels of us all
& gives us wings
where we had shoulders
smooth as raven's claws

No more money, no more fancy dress"
...

Timpul, aripile si diferentele de culori au separat visele intre ele precum se separa uleiul de apa. Dimineata a venit si visele au trebuit sa se sfarseasca inecate de lumina soarelui si umbra unui zambet ramas de peste noapte.
Cand deschizi ochii chiar si amintirea visului se topeste in neguri.

Si totusi speranta ramane, iar peste ani, tot in Ajun de Craciun, intr-o mansarda din Copou, la lumina unui bec firav si cu complicitatea lui Mozart, minunile se intampla si visele devin realitate, insa realitatea nu se topeste inspaimantata de soare ci ne intinde aripile spre noi vise.

Ultima atingere de fulg si amor de litera,
Elizuc

miercuri, 10 martie 2010

Blonda, cainele si calatoria

Nu stiu altii cum sunt, dar eu am o sensibilitate aparte pentru catei. Cred ca pot plesni un copil isteric fara mustrari de constiinta, in schimb un biet catel nu-l pot nici macar certa daca nu asculta. In consecinta, de-a lungul existentei, am lucrat cu Universul sa aduc in preajma mea patrupede canine, cat mai des cu putinta.

In perioada studentiei aveam un brac german cu par scurt botezat de tata Shani- dupa numele de alint al lui Strauss la Curtea Imperiala. Inutil sa zic ca era absolut adorabil cand era pui, drept pentru care toti l-am alintat peste masura si i-am dat nas, iar el, Shani ne transforma pe toti in haita lui pe masura ce crestea si ne conducea dupa cum avea el chef. Pentru cine nu stie, bracul este o rasa de vanatoare, in special de pasari, cu instincte extrem de dezvoltate in gasirea vanatului si aport.

Shani se distra vanand orice misca in cartier: pisici, sobolani, ciori, veverite ( fara succes) chair si gainile altora ( cand mergeam in calatorie). In momentul in care ii dadeam drumul din lesa si disparea din raza vizuala pentru mai mult de un minut , stiam clar ca vine " cu prada". Codite de soareci atarnau plapande dintre colti, odata a vanat gainile unui om- cand am fost la Durau la un inceput de primavara si erau si ele bucuroase de firul ierbii... Cu greu am salvat gaina (inca vie) din gura inculpatului, am impachetat catelul cu viteza luminii, ne-am aruncat toti in masina ca marii traficanti si am disparut in tromba din parcarea hotelului. Singur, Shani era in pozitie de "sezi" pe bancheta din spate, cu penele atarnand din bot, foarte,foarte multumit de isprava lui...

Exact ca Rambo, Shani se camufla inainte sa plecece la vanatoare. Dar cum el nu avea vopsea de ghete sa-si dea sub ochi- de fapt nu folosea ghete deloc:D - Shani al nostru se tavalea in orice avea miros mai puternic decat parfumul lui naturel. Sa nu va imaginati cumva ca vanatorul cauta vreun camp de zambile sau viorele sa se camufleze, nici vorba... Tot ce putea fi mai puturos pe lumea asta trebuia sa joace rol de costum ( hoituri, rahat, gunoi)

Mi-aduc si acum aminte de un drum facut cu familia- inclusiv the Big Rambo canin - la Braila, cu ocazia unui Paste cred. Cum drumul e destul de lung, mai ales cand conduce tata - vreo 5 ore- am oprit pe traseu ca sa se relaxeze masculul alfa. Un camp minunat, undeva departe un parau - abia se zarea, loc de alergat berechet. Pe-acest camp minunat, nu se stie cum si unde ( nici pana in ziua de azi) Shani a gasit un cadavru de peste incalzit de soare cam o saptamana, asa, deci in stadiul perfect de putrefactie pentru Marele Vanator German care a purces la camuflare in vederea vanarii. Marele Vanator era foarte preocupat ce da de mancare la haita lui pentru cina, il inteleg. Toate minunate pana in momentul in care ne-am urcat in masina spre a continua calatoria. La inceput nu am sesizat nimic neobisbnuit, dar dupa 3 km si un minut de aer conditionat ne-a lovit. Pe toti patru. Mortal.
- CAMUFLAJUL!!!!!!
Shani s-a tavalit cu nesat in hoitul de peste, nu a lasat nici un centimetru de blana la vederea soarelui. Tot era acoperit de o pasta lipicioasa si groaznic de puturoasa, ce trebuie sa fi fost candva carne frageda de peste, dar acum nu era decat o groaznica duhoare. Am oprit masina brusc. Mai aveam cam jumatate dintr-o sticla de apa minerala si ne-am gandit sa spalam cainele cu ea.
- HUGE MISTAKE!
De ce? Pentru ca dupa incercarea de a spala catelul intr-adevar nu mau putea a hoit de peste, putea a hoit ud de caine-peste. Iar Braila era la 150km departare, adica vreo 2 ore in aroma primaverii. Cine a vazut vreodata pe soseaua Iasi- Galati (cu secundar spre Braila) un cielo alb, cu numar de inmatriculare de Iasi, circuland cu viteza mica si 4 capete umane iesind complet pe cele 4 geamuri ale masinii ( inclusiv soferul) si daca ati avut curiozitatea sa va uitati in masina, si ati vazut si un brac german cu par scurt intins intre gurile de aer si bancheta de spate cu o fata care sigur exprima starea "ma cac pe mine de ras", sa stiti ca eu eram. Cu o mama, un tata, o sora si seful Haitei, incercand sa supravietuiesc incercarilor de gazare ale neamtului.

Din fericire neamtul a facut baie 3 ore mai tarziu si toata familia a revenit la culoarea roz ( eram cu totii de o coloratie galben-verzui) specifica rasei caucaziene.

Parfum de primavara, fara camuflaj si amor de litere,
Elizuc

luni, 8 martie 2010

Troia nu a murit sau Rusii si mentolul

Vara a venit in 2009 cu mai multa bucurie decat in alti ani, stia si ea ca in sfarsit MERGEAM IN VACANTA!!!! Dupa ani de munca si prasit in companii si pe propria tarla am reusit, moi et mon mari, sa ne imbarcam cu final destination: Alanya

Ca sa nu ne stresam prea tare si din considerente istorice am ales pentru prima noastra vacanta adevarata Turcia. Prietena lui cea mai buna din facultate, care intre timp a devenit si prietena mea cea mai buna si ne-a tinut si cununia la biserica s-a ocupat de logistica: hotel, viramente etc. Asadar, iate-ne, cei trei muschetari imbarcati, ready to go! Dupa 3 zile chinuitoare in masina ( ne-am facut noi planuri marete, ca vizitam Troia, ca vizitam Efes si ajungem pana la Istanbul- de altfel ne-a reusit, chiar am vizitat) am pus piciorul pe pamant asiatic, in iubita Alanye.

Ce nu prevazusem noi era densitatea, covarsitor in defavoarea noastra, a cocalarilor sovietici. N-am mai vazut atatia rusi la un loc de cand am participat la Podul de flori peste Prut ( si macar atunci erau fratii nostri)... Eu si prietena mea, doua dive secsi, ne plajuiam top-less... tre sa zic ca asta e o crima de neiertat pentru vecinii de la est, puritani modesti cu baragladine in loc de soatze. Acu n-as putea sa precizez exact pentru cine eram criminale- pentru ei, care prin aburii alcoolului de la all inclusiv sperau ca suntem "rumanski nudisti" sau pentru ele, care prin grasimea ce le acopera cristalinul si muntii de mancare consumata la pranz, nu mai puteau vedea clar realitatea...

Eram vedetele hotelului, nu numai pentru ca faceam plaja top-less, ci mai ales pentru ca oriunde apaream evenimente deosebite se petreceau ( in consecinta). Active de felul nostru, noi eram mai degraba in cantonament decat in vacanta. Dimineata aveam program: 3 ture de ponton- sauna- pranz- odihna- ture de ponton- sauna- cina. Turele de ponton au fost inlocuite mai apoi cu program de sala sau aquagym. Si-acum urmeza, vorba batranului Jim- the best part of the trip, this is THE TRIP.

Ca sa facem sauna super-mega placuta, prietena mea zice:
- Auzi, hai sa luam niste menthol, il facem solutie si aruncam pe pietre. E super, eu asa fac tot timpul.
- Bine, zic eu, increzatoare. In tara nu mai facusem demult sauna, dar inainte mai puneam si eu diverse uleiuri- fara probleme.

Intru eu in sauna unde ma astepta iubitul meu si inca 15 rusi obositi, si ea ramane in urma sa cumpere mentholul.
- Unde-i Piticu'? , ma-ntreaba my husband
- A ramas in fata, cumpara ceva ptr sauna.
- Cool, raspunde el linistit.

Si-apare ea dupa 2 minute cu un borcan in care invartea ceva cu degetul. Dupa cateva secunde arunca amestecul din borcan pe pietrele incinse din sauna. Precizez- cei 15 rusi in timpul asta comentau- in ruseste- evidement- de rumanski nudisti si prost rumanski. Noroc ca aveam un mascul cu noi - back-up si protectie maxima. In exact 3 secunde, ditai flacara s-a nascut brusc pe pietre si exact o secunda mai tarziu toti rusii au iesit in acelasi timp pe usa prea mica a saunei. Un rus " salvator" s-a gandit el ca cel mai bine e sa sufle in flacara cu pricina - dar nu a reusit decat sa o inalte si mai mult ( deh...alcoolul de la cina) Dupa vreo 10 secunde flacara s-a stins la fel de brusc cum a izbucnit in timp ce tot personalul de intretinere al hotelulul a intrat in sauna.

Inutil sa spun ca in tot timpul asta noi ne tavaleam pe scanduri de atata ras, iar tempetura in sauna a scazut foarte tare, in ciuda focului, din cauza usii deschise, si cum focul s-a petrecut in prima noastra zi de sedere complimentele ne-au insotit pretutindeni de-a lungul vacantei. Ma-ntreb daca inca se mai vede amprenta neagra pe tavan si pe peretele lateral al incaperii...

Dupa ce a doua zi the Pitic' a varsat again menthol in sauna -de data asta pur si simplu pe jos si nu pe pietre, chiar foarte concentrat, deja am devenit legende. Pacat ca asta nu ne-a asigurat loc preferential pe chaise-long-urile de pe ponton.

De ce Troia nu a murit? Simplu: Paris a gresit atunci cand au oferit marul discordiei Afroditei, crezand ca dragostea, fara intelepciunea Athenei si fara protectia divinei Hera poate aduce fericire. Rusii, la cativa kilometri si multe secole distanta, de dupa sticle, au gresit crezand ca modestia sta intr-un sutien sau intr-o banala aparenta de normalitate. Too bad- au pierdut partea fun a vacantei.

Nisip troian si amor de litere, fara Homer,
Elizuc

joi, 4 martie 2010

Bach, Colombina si o cafea neagra

- Vrei o cafea inainte de a pleca? intreaba el din usa bucatariei
- Da iubire, am raspuns grabita din baie cu creionul dermatograf in mana si cutia de fard in cealalta

Nu obisnuim sa bem cafeaua acasa in zilele de lucru, dar era pur si simplu o zi speciala... Era vineri, era inceput de primavara si ca intotdeauna la sfarsit de saptamana aveam chef de altceva, de evadare din rutina, ca o promisiune pentru un week-end de exceptie.
Am luat un cd cu Ion Voicu iar Paganini si Bach ne-au acompaniat in acea dimineata de martie. Minunata inventie si home theater!

Aroma de cafea rasnita in casa se raspandise cu viteza luminii in apartamentul mare cat o batista:) si muzica reusea sa acopere cu succes acordurile de manele ce razbateau prin pereti de la vecinii de mai jos, din lateral sau whatever. Muzica reuseste intotdeauna sa deschida alte usi din interior si mai adanc catre minte si suflet. Inchizi ochii si lasi arcusul sa te duca departe, oriunde este soare sau sclipiri de gheata si-atunci cand ii redeschizi afli raspunsul la orice intrebare.

De cand eram mica am visat sa fiu soprana - cantam oriunde apucam si oricand puteam, fara sa tin cont de audienta, ore sau oboseala alor mei. Pe cand invatam dupa-amiaza imi petreceam aproape orice dimneata exersand in baie si cate 3 ore pe zi: solfegii, arpegii, vocalize, cantam arii intregi sau coruri sau numai parti- aproape ca nu conta. Si in timp ce zibieram cat ma tineau plamanii ( si ma tineau un pic, ca intotdeauna am fost ceva mai mare - fizic- decat media de varsta) imi imaginam sali pline, aplauze, public in delir si pentru acest vis minunat mai ridicam vocea cu inca un ton spre disperarea tuturor vecinilor mei care de la un timp vorbeau mult mai putin cu ai mei:)

Si a venit momentul adevarului: treapta I- cum era pe vremea aia... Mama ma intreaba ( intr-o incercare de a comunica matur cu copilul numarul 1) ce vreau eu sa fac cu viata mea:
- E foarte simplu, ii raspund. Vreau sa fac liceul de muzica!
- Poftim? Mama era foarte nedumerita, ea nestiind ce fripturi pregateau neuronii blondini. De unde sa stie ea ce faceam eu zi de zi, tous les matins, cand eram singurica a la maison? In plus, mai chinuiam si pianul unei prietene, ori de cate ori aveam ocazia- asa ca pe langa vecinii mei am gasit victime si in alte blocuri- dar asta era considerata doar o joaca de mama.
- Da maman, vreau sa fac liceul de muzica. Vreau sa ma fac soprana!
- Mami, nu cred ca vrei sa faci asta, nici vorba. Ce-ai zice tu de liceul de informatica? Ca e singurul la care inca se mai dau repartitii cand termini. Asa ca sigur iti place!

Si uite asa aripile mele vocale au fost retezate. Iubitul meu zice ca nu prea a avut ce reteza mama... da acu' evident ca nu-s de-acord. Si oricum, pana am terminat eu liceul, nu s-au mai dat repartitii.

Nimic grav totusi- m-am repartizat eu unde mi-am gasit locul - pe canapea, in aroma de bob proaspat rasnit, cu cana de cafea neagra in mana si Ion Voicu la vioara a2a. Vioara I e fiul.

Amor de litera din amintiri,
Elizuc

miercuri, 3 martie 2010

Lacul adormitelor si Frumoasa din padurea lebedelor

Iarna se cern elitele urbane. In lipsa estivalului gratar, in constiinta colectiva primii fulgi de zapada trezesc o coada de neuron adormit sub ceva paienjenis in cutia craniana. Neuronul se intinde bucuros de atat de mult spatiu disponibil numai si numai pentru el, dupa care trimite impulsuri sa vada daca mai gaseste alti neuroni dezmortiti.

Omul, bucuros de ziua scurta, se gandeste ca odata cu venirea iernii ar fi bine sa-si continue studiile intrerupte de carbunii sfaraind la iarba verde, si se orienteaza nu catre mall- ca acolo merg doar cocalari si pitzi, ci catre teatru si filarmonica...Cred ca se poate introduce in mitologia de targ o noua creatura: spectatorul suplinitor.

Spectatorul suplinitor cumpara bilete scumpe la trupele de actori ce vin pe meleaguri viticole de la Capitala. Cu cat mai celebra distributia, cu atat mai mare coada la bilete.
- Vai draga, de cand nu am mai vazut sala plina la teatru! exclama un Costel rotofei in timp ce incerca sa-si gaseasca locul.
- Hmm- ai mai fost in ultima vreme pe la teatru ca sa stii daca sunt sau nu salile pline?!

Doua curci alaturi:
- Vai fata, ai auzit? da ce-a zis? Tu , da ce fain joaca! A meritat banii!

Aceste discutii elevate si de inalt angajament intelectual au loc pe fondul unui concert interminabil de sonerii polifonice marca Nokia, Sony si ...whatever.

Partea pozitiva e ca publicul constant de teatru e educat, iar aceste episoade sunt prezente doar cand ne viziteaza Capitala.

O alta seara, o alta scena: Filarmonica. Daca la teatru restrictiile de comportament se limiteaza doar la a inchide telefonul mobil si a pastra o liniste care sa permita actul cultural, la filarmonica educatia si cerintele sunt mult mai rigide. In momentul in care dirijorul ridica bagheta nici o musca nu mai misca:) Nu te mai scarpini in cap, nu mai mangai barba, nu schimbi piciorul, nu te muti de pe un brat pe altul, orice fashait e groaznic pentru restul audientei. Iar telefoanele chiar trebuie inchise, nu date pe "silent" pentru ca si vibratia deranjeaza.
La pauza, in mare aroma de usturoi si parizer, plutind in aer discret dar persistent, un "domn" remarca:
- Draga, dar nu trebuia sa fie Rahmaninov in program? Nu se mai canta?
Iar concertul de Rahmaninov doar ce se incheiease cu mare succes iar pianistul a fost chemat de 3 ori la rampa pentru bis!

Toamna se numara bobocii- iarna se vad gastele. NU poti pretinde doar prin prezenta in mediul cu viori ca esti elita. Elita inseamna ceva mai presus de mijloc, adica deasupra nu dedesupt. Un pic de youtube inainte, ceva carti si Wikipedia te salveaza de penibil. Chair si o simpla discutie cu cineva instruit ajuta sa faci fata unei seri in care poti juca ( pentru 2 ore) rolul intelectualului. Dar personajul moare de fiecare data cand se lasa cortina sau se stinge lumina si atunci realitatea nu te da gol.

In sunet de harpa si amor de litera inchei,
Elizuc

miercuri, 24 februarie 2010

Hanul lui Manuc

Parfum de primavara pe drum si in casa. Urme de soare pe geam si pe chipuri. Astenia inchide biroul si deschide masina cu dor de duca.

Mircea Vintila ma invita din cutia cu acorduri, in fiecare zi la o cafea turceasca la Hanul lui Manuc si de fiecare data imi tot zic ca iubitul meu face cafeaua cel putin la fel de buna ca legendarul cafegiu. In aroma columbiana neagra imi amintesc de vremurile copilariei ( fara madelaine si fara sa incerc sa regasesc timpul. Eu n-am pierdut nimic.) cand ascultam Simfonia a5a iar tata ne provoca la exercitii de memorie.
- Hai sa facem un concurs, ne zice tata mie si surorii mele ca sa mai potoleasca zarva de vrabii caracteristica .
- Da, cum sa nu! - atat asteptam noi...
- Este foarte simplu, ne zice tata: va pun 3 intrebari. Daca stiti, va dau la fiecare cate 5 lei. Daca nu stiti imi dati voi mie inapoi 10.
- Superb, aprobam noi in cor.
- Cum se numeste rahatul de gaina?
- E simplu, gainatz- raspundem noi foare satisfacute.
- Bravo, zice tata. Aveti fiecare cate 5 lei in cont. acu' sa-mi ziceti cum se numeste rahatul de vaca?
- Balega! ne grabim cu raspunsul si foarte sigure pe noi
- Corect! confirma papa cu zambet pe buze. Ati mai adaugat inca 5 lei in cont. Sunteti gata pentru intrebarea finala?
- Clar! deja planificand ce o sa facem cu atata amar de banet!
- Intre ce ani a trait Beethoven? izbucneste tata
- ....... silance. Chiar si vioara intai amutise la pick-up.

Bustul lui Ludwig ma privea rece de pe boxa pick-up-ului si nu reuseam sa citesc cifrele de-o schioapa care mi-ar fi salvat bugetul la o acuratete mai mare.

- Nu va pricepeti decat la rahat, arunca tata amuzat maxim de privirile noastre pleostite si de infrangerea noastra evidenta.

In urmatoarea ora am stiut exact cand a trait Beethoven si nu am uitat nici o secunda in cei 25 de ani de dupa concursul cu pricina.

Ovviamente, nu toate amintirile mele din copilarie sunt asa de aromate iar aroma de cafea (chiar daca nu-i la hanul lui Manuc) nu declanseaza de fiecare data capitolul concurs. Unele concursuri le-am castigat detasat ( fara recompense pecuniare), pentru altele m-am documentat asiduu.

Doar primavara si Mircea Vintila reinvie timpurile doamnelor cu palarii si fusta pepit, cu flori de zarzar pe camp, ibric de arama si lingurita cu coada, cu 100 de cai sub capota, gonind spre Ceahlau in incercarea de a invinge rezistenta iernii intr-o baba de martie.

Astept soarele cu amor de litere,
Elizuc

luni, 15 februarie 2010

In dulcele stil clasic

In aceasta perioada plina de amor si siropuri raspandite ma intorc cu mare drag la perioada in care nu stiam cine-i Valentin si nici nu aveam nevoie de inimi, sageti si paturi de trandafiri sa ne aratam dragostea.

- Pe o scara de la 1 la 10 cat ma iubesti? intreaba ea asteptand pervers raspunsul.
Statea intinsa pe pat si privea absent lumina neonului reflectata in oglinda sifonierului. El se uita la un meci- as always - ceva Champions League pe jumatate la televizor, pe jumatate adormit, probabil intrebandu-se cine mai intelege mintea femeii sau daca se da vreun premiu pentru rabdare in dormitor...

"Cat ma iubesti?" a auzit cel putin de 100 de ori inainte. Mai greu a fost raspunsul la inceput: prima data a zis "un infinit".
- Nu-i bun, a zis ea
- De ce?
- Pai ce inseamna infinit? Nu exista! Nu poti sa ma iubesti infinit- e doar o formula poetica rasuflata. Mai gandeste-te!
- Bine, atunci te iubesc de 10, a raspuns el cu lectia invatata.
- Pai nici asa nu-i bun!
- De ce? intreaba el cu o unda de rabdare pe cale de a fi pierduta in glas
- 10 e maxim pe scara valorii, dar numai atat ma iubesti?! Nu ma iubesti mai mult decat orice?! 25 e raspunsul perfect! ii pasa ea un indiciu. 25 pentru ca nu e abstract - ca infinitul, dar e mai mult decat 10- un maxim al valorilor stabilite de oameni.
- Bine, a zis el resemnat, doar stii ca te iubesc 25
- Si eu te iubesc babe, a raspuns ea intr-un final satisfacuta.

Acum se gandea: daca raspunde 25 inseamna ca pur simplu repeta automat un numar. Nu mai inseamna nimic...
- 333 iubire, a venit raspunsul lui.
WOW - hmm ce inseamna?
- 333 iubire? de ce?
- Pai pentru ca 3 numarul magic, iar de 3 ori 3 e magie pura. Si pentru ca suntem cei mai fericiti oameni de pe pamant, pentru ca ne-am gasit unul pe celalalt si pentru ca ne iubim in fiecare minut.
El nu era un generos cand era vorba de declaratii de dragoste. Dar cand facea o declaratie- man topea si Polul Nord. A lasat-o fara cuvinte, cu zambet in gand si pe buze ( noroc ca a stins lumina intre timp si nu se vedea) cu si mai multa dragoste in suflet. Si nici macar nu aveau inimioare de plus in casa sau in frigider sau oriunde. Aveau doar doua inimi care bateau impreuna, una pentru cealalta.

Ma inclin again cu amor de litera intr-o lume cu iepurasi,
Elizuc

joi, 11 februarie 2010

Undeva, candva sau Iepurele sare intotdeauna de unde nu te astepti


De cand ma stiu, de fapt de cand am descoperit ce minunate fiinte sunt barbatii ( pe atunci erau baieti, dar tot aia) ma intrebam, plina de deznadejde , in momentele de pauza, sau mai bine zis in momentele "dintre barbati" ce sanse sunt sa intalnesc pe acel cineva unic, "celalalt eu", jumatatea mea daca realitatea e atat de cruda... In facultate ( btw, am facut istoria, asa ca de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere) tous les garcons ( si anume le zic baieti) aveau impresia ca sunt niste mici Iorga ( no offence Nicolae) si incercau care mai de care sa ma dea pe spate cu cate vreo carte scoasa de la naftalina sau opinii legionare indreptate- nu impotriva evreilor, ca asta nu mai e la moda, acu e impotriva tiganilor. Ma simt datoare sa marturisesc ca eram o aparitie destul de exotica in peisajul Facultatii de Istorie intrucat o blonda hippy nu mai vazuse AD Xenopol inauntrul lui de prin anii '70 cred, asadar les jeuns etudiants incercau sa stea pe langa mine, ca dadea bine la statut social si la alte cuceriri daca la mine dadeau gres.

Dupa cum ziceam- cu greu putea gasi o blonda hippy ca mine un tanar mascul cu puncte de interes comune in acelasi amfiteatru... iar crudul destin :D nu mi-a deschis si alte amfiteatre, asa ca am luat si eu ce era mai bun din zona.

Dupa ani si ani, vorba cantecului, in care am ajuns experta la search man optimization, viata mea sociala se derula patetic intre un ex cu fizic de fotomodel (de-aia mai era prezent, in ciuda etichetei"ex") si mansarda inca in constructie ( la rosu, ca sa zicem asa), loc de munca in companie multinationala cu profil software development si locuinta impartita cu maman si papa. La birou- nici o sansa intrucat colegii mei programatori gaseau un mouse mult mai apetisant decat o tzatza..Extra office, scena era un tumult de estrogen, nici un pic de testosteron. Aceasta sweet vie en rose a fost intrerupta de Yahoo...

Era o zi ca oricare alta, nimic nu anunta ceva special. Acelasi birou, aceleasi colege plictisite si ele, aceiasi programatori cufundati gestiunea branzei, acelasi ex cu abdomen patratel langa patratel de care eram satula... La un moment dat o colega imi zice ca a dat id-ul meu de mess unui fost coleg de facultate, gagiu super bla, bla. Eram neplacut surprinsa si de fapt nici n-am apucat sa ma gandesc prea mult ca hop si Accept se cerea click-at pe ecranul compului meu. Deh, daca raul s-a produs hai sa vedem, ca si-asa jobul era plictisitor poate il mai coloram un peu.
La inceput cu mare plictis schimbam replici conventionale de genu da ce faci, da cati ani ai, bla bla - the usual shit Mon amour incepuse cu un mare minus, de fapt ce minus?! erau bile negre mari cam cat distanta care ne despartea... caci aflu cu durere ca moncher era la locat la 200km distanta de mine- cam greu sa intretii relatii in astfel de conditii, si inca si mai grav era varsta lui... da... era cu 4 ani mai tanar decat distinsa blonda (care ramasese fara pletele-i lungi intre timp)aci naratoare. Clar, omu' avea soarta pecetletuita : ignore scria pe id-ul lui. Si-am hotarat sa-l fac sah-mat.
Din cilcul " da lasa-i draga sa se cunoasca mai bine" cheri ma intreaba de muzicile mele - te-am prins! imi zic satisfacuta in gand - si incep sa-i torn preferatii mei decedati (recunosc- oldies e my style) intr-ale muzicii si literaturii. Si intr-adevar dupa sah a urmat mat, dar nu la rege ci la regina (da, da stiu ca nu e mat la regina in sah, dar in viata se poate:D) M-a facut mat in 3 logari, caci si el ii cunostea, si el ii asculta, si el ii vana la fel ca mine. Tot New Orleans si Victor Petrini ii placeau si lui. N-am avut de ales. M-am predat. De 4 ani juma in fiecare zi. Si cred ca ma mai predau si in urmatorii 40 (am renuntat la vegeta si tutun)

Morala, caci intodeauna tre sa fie si o morala- e ca iepurele poa sa sara si de la 200 de km- gaseste el metoda sa ne-ajunga si mai ales sa ne faca sa stam, ori sa fugim la fel de repede ca el. Nu dispera, la fizicul fiecaruia exista o mansarda ce i se potriveste.

Inchei cu mare plecaciune si cu amor de litera,
Elizuc