Mais où sont les neiges d'antan!

Demult, tare demult - adica prin anul intai de facultate :),am avut o mare revelatie citind Adam si Eva a lui Rebreanu. Dincolo de the main story cu ea si el parte din TOT, doua jumatati ale aceluiasi atom cosmic, revelatia pentru mine s-a produs de-a lungul drumului prin cele 7 vieti, 7 tari, citind dorinta neimplinita, dorul de "eu" si-apoi recunoasterea, regasirea...

Cine zice ca nu a simtit niciodata un impuls, aparent inexplicabil, spre a studia ceva anume, de a calatori in locuri, aparent, neinteresante, in mod sigur minte... sau e prea corupt de prezent.

Fila cu fila orele de fizica din scoala - extrem de boring in ciuda prof-ului care era un sex-simbol al liceului- incepeau sa capete sens. Mai ales la partea cu atractia universala ...ce bucurie!

Foarte pregnant este, chiar si azi- in ciuda timpului scurs, modul in care m-a urmarit Limba Franceza. Copil, la scoala, am detestat-o profund dar printr-un ciudat joc al sortii paream sa invat cu foarte mare usurinta. Eram cea mai buna din clasa. Apoi, intrand la liceu mi-am zis ca in sfarstit am scapat de chinuitoarele ore, intrucat alegerea mea fusese Informatica, unde nu prea aveau importanta limbile straine. Multumita studiului de pana atunci, again eram cea mai buna din scoala... fapt care mi-a adus loc fruntas in detasamentul de infratiti cu un liceu din Franta si o excursie pe meleagurile Ducelui de Anjou in vremuri Mitterand-iene.

Ferm convinsa ca voi deveni un Ilustru Avocat si dedicata in exclusivitate (sa nu exageram totusi) studiului pentru Drept am rasuflat usurata odata cu ultima proba orala de la Bac ( evidemment le Francais) crezand ca finaly am scapat de Beaudelaire si fratele lui mai bun Voltaire. Mais le destin avea alte planuri cu mine, caci se pare bara ( dar cea orizontala, nu verticala cum ar crede unii) m-a refuzat.. asa ca printr-un nou joc am ajuns studenta eminenta la Isorie-Franceza ( o, DA! 4 anisori de studii aprofundate pentru a fi capabila sa invat si pe altii in limba Distinsului Louis 14 ca in viata omul e dator cu 2 bai: una la botez si alta la inmormantare)

Pentru ca ironia sa fie deplina, licenta am dat-o tot in Franceza si supusa destinului am devenit o foarte admirata jeunne professeur de Francais cu mare succes la elevii mei, dar mai putin succes la statul de plata. Am parasit locul caldut de la catedra pentru sectorul privat, dar Franceza inca ma urmareste si si-a gasit si tovarasi:)

- Este ora 9! Omul negru n-a venit, dar a venit femeia Blonda:) Cine nu-i gata il iau cu lopata! Hai trezirea, la munca!
- Inca 5 minute, pls, pls !
- Nu am 5 minute, dar as putea sa fac rost. 5 minute- sa nu mai ceri altele...
- Daca te dai jos din pat acum ai castigat o excursie gratuita cu Femeia Blonda! Hai te iubesc.

De sub plapuma fierbinte de somn rasare in sfarsit zambetul si Buna dimineata! Vrei cafea? (dar despre asta in episodul urmator)



Amor de litere si soare de primavara,
Elizuc

Visul unei nopti de primavara

Cheia s-a rotit in broasca o singura data, foarte incet, incercand inutil sa fie cat mai silentioasa. Intra incet direct in bucatarie, pe varfuri.
- Hey babe, pe unde ai fost?
- Te iubesc.
- Unde ai fost?
- La farmacie, raspunse zambind in gand. Doar stii ca mi-a fost rau toata noaptea, raceala asta nu ma mai lasa in pace!

Despacheta cu grija "the big surprise" pe care o aseza pe masuta de cafea, foarte, foarte multumita de isprava ei scrise dedicatia si se prezenta cu fata de bolnava in dormitor bosumflata si cu nasul rosu.
- Am uitat ca e duminica si-am fost la 5 farmacii pana sa gasesc pastilele. Da' cum de te-ai trezit asa de devreme?
- Pai a sunat telefonul, m-am ridicat sa rapund si nu te-am gasit nicaieri in casa. Mi-au trebuit 10 secunde sa caut tot apartamentul :) Am vrut sa te sun, apoi am zis sa te astept.
- Pai nu crezi ca pot sa fug?
- :)Ba da, da te astept totusi...




"Unde sa plec, cand te iubesc atat de mult?
unde sa plec, cand langa tine este viata mea"...

- Vrei cafea?
- Clar!

Si dupa 3 secunde...
- Ce-i pe masa?!
- Ce e pe masa? repeta ea cu ras in glas si ochii inchisi sa-si ascunda imensa bucurie din privire
- Si-asa, ai fost la 5 farmacii?! Si nu aveau nicaieri vreun leac pentru raceala ta?! Te iubesc!
- Ziceai ca faci cafea?

In aroma de Columbia neagra visele cu cavaleri din Vechiul Turn promiteau sa devina realitate intr-o zi de vara la Sighisoara.

Intorc pagina cu amor de litera,
Elizuc

"Judecata de apoi"

- La Multi Ani! tipa ea fericita in telefon.

Era inceput de decembrie, o ploaie rece si ascutita, si facuse un sfert de ora cu masina pana la cel mai apropiat telefon sa o sune pe prietena ei. Bucuria de a auzi voci de acasa se spulbera insa imediat ce auzi replica de la celalalt capat:
- N-as putea spune ca ma bucur sa te aud!
- ? tacerea uimita, intrebatoare, ii inclesta buzele si-i atinti ochii pe geam departe, in bataia ploii
- Nu pot sa ma abtin sa nu remarc in ce hal te porti cu barbatul tau, doar ma stii, ca intotdeauna am fost sincera, si-l vad in fiecare zi cum sufera asteptand un semn de la tine...Ai putea sa-l suni mai des
- Apreciez sinceritatea, chiar daca acum nu era cazul. Am sunat sa-ti zic la multi ani. Am zis deja, asa ca mi-am indeplinit misiunea. Mai vorbim.

Lacrimile siroiau fara incetare pe obraz in timp ce alerga spre masina, si cu aceeasi intensitate gandurile ii alergau prin minte. Cine sunt ei sa o judece? Cu ce drept pot califica comportamentul ei- sau mai degraba absenta comportamentului? Ce stiu ei despre ea? Absolut nimic.
Ce stia prietena ei despre povara luptei? Putea sa inteleaga munca de dimineata pana seara, caci da, oricine muncea putea intelege asta, dar ce ramane dupa lasarea serii? Singuratatea? ce stia ea despre singuratate?
Avea 25 de ani si toate visele erau inca ale ei. Greutatile de pana atunci nu ii afectasera bucuria de a trai, caci era copilul rasfatat, cel care cu puterea pletelor blonde razand in soare putea sa schimbe vremea. Multi o intrebasera:
- De ce pleci?
Iar raspunsul ei era inevitabil acelasi:
- Pentru ca nu mai suport sa raman.

Dar nimic nu a fost mai greu de indurat decat acest ultim telefon. De fapt telefonul a fost punctul din decizia ei. Atunci a inteles ca nu se va schimba nimic niciodata din tot ceea ce o determinase sa fuga atat de departe de casa. Revolta clocotea mai ceva ca un vulcan in trupul inca firav, tremurand de frig si de nervi. Stia oare prietena ei ca atunci cand a zis "Plec!", tot ce a zis el a fost "bine!", fara sa intrebe unde, cum, de ce.... Stia oare prietena ei cum e sa ajungi intr-un loc unde nu stii pe nimeni, la 25 de ani, gata sa o iei de la capat " pentru amandoi" in timp ce el sta frumos la caldurica, la mami acasa? Stia oare cum e sa fii singur, fara prieteni, fara familie, doar cu munca si singura placere e sa suni acasa? Evident nu..Si-atunci?! De ce?

Je t'aimais tant, tu étais si jolie,
Comment veux-tu que je t'oublie?
En ce temps-là la vie était plus belle
Et le soleil plus brûlant qu'aujourd'hui

Dezamagirea o cuprindea din ce in ce mai pregnant, crestea cu fiecare gand care-i venea din trecut, si chiar micile greseli, nebagate in seama inainte, capatau acum proportii apocaliptice si greutate olimpica in balanta deciziilor ei. Era evident ca el nu va face niciodata pasii spre ea. Nu va incerca niciodata sa ridice greutatea de pe umerii ei. Va fi fericit doar sa o auda si sa primeasca bonusul material. Nu avea nevoie de mai mult... Pacat, pentru ca nu va mai avea nici macar atat. Ea avea 25 de ani si o viata intreaga de oferit, dar daca tot era singura isi dorea acum sa fie singura de tot. Nu mai vroia pe nimeni, si mai ales pe el. Nu-l mai vroia si totusi...

C'est une chanson qui nous ressemble,
Toi tu m'aimais, moi je t'aimais
Et nous vivions, tous deux ensemble,
Toi qui m'aimais, moi qui t'aimais

- Vreau sa ne despartim, a zis ea cu voce stinsa in telefon asteptand reactia.
- Bine.

Atat?

Mais la vie sépare ceux qui s'aiment,
Tout doucement, sans faire de bruit
Et la mer efface sur le sable
Les pas des amants désunis.

A inchis telefonul si a plans.

L'amour pour les lettres,
Elizuc

Joaca Giotto la Perugia?

- Sunt groaznic de plictisita, zise ea cochet, constienta fiind ca el ar face orice ca sa o distreze. In relatia lor ea era regina, iar el un umil sclav incercand sa-i faca pe plac in schimbul "bunavointei ei".
- Ce-ai vrea sa facem azi, amore? intreba el in asteptarea verdictului.
- Pai vreau sa mergem la Roma, zise ea.

Era o zi minunata de inceput de primavara, totul in jur era ca-n desenele animate din copilarie: pasarele ciripeau si se jucau dragastos prin copaci, iepurasi zburdau prin padure, si tot asa, atmosfera era plina de dragoste si caldura. Era singura ei zi libera din saptamana si vroia sa profite la maxim, mai ales ca in restul zilelor muncea din greu, precum Cenusareasa, aproape ca nu iesea din casa.

Asadar isi facuse planuri marete pentru acea zi si era foarte emotionata ca in sfarsit avea sa vada "live" Colosseum-ul si Vaticanul si ..o, da! Capela Sixtina! visul oricarui iubitor de arta, si ...
- Eu nu conduc in Roma, veni raspunsul lui. De-ar fi vazut ghilotina in fata si n-ar fi fost mai socata.
- Poftim? De ce? Asta-i stupid! decreta ea nici macar incercand sa-si ascunda stupoarea.
- Pai e foarte aglomerat, si eu am masina noua, si n-am chef sa mi-o zgarii la Roma cu toti tampitii care conduc aiurea.
- Da putem merge la Colosseum si la Vatican- lasi masina undeva in parcare si luam transportul in comun, incerca ea timida
- Nu merg la Roma, si nu-mi las masina in nici o parcare. Nu mai incerca ca e inutil!

"Ce idiot!" gandi ea, concentrandu-se pe variante de calatorie. The Italian Genius care o acompania era un fel de cocalar macaronar, mic si indesat, caruia ii placea sa creada ca e the Big Cocos din regiune. Ea nu prea il baga in seama, folosindu-l mai ales ca pretext pentru a iesi din casa si ca sofer pentru sesiunile de shopping si culturalizare.
- Hai la Assisi, ii zise ea cu un inceput de ingrijorare. Ce s-ar fi facut daca macaronarul zice "nu" si acu, si ar fi obligata sa ramana in micul oras asta insemnand ca ar trebui sa vorbeasca cu el?!
- Mergem la Assisi, continua ea cu taria unui avocat care apara inculpatul condamnat la moarte. Vedem Catedrala. Stii ca este unul din putinele edificii care se mai pastreaza inca in stil romanic si are un rol foarte important aparitia si in evolutia stilului gotic in Italia? Si-apoi nava centrala e pictata de Giotto. Trebuie neaparat sa vedem asa ceva.
- Hmm, cine e Giotto? Joaca la Perugia? intreba el naiv

Cerul s-a prabusit. A vazut multi idioti pana atunci, dar ca asta, neam! Frate, da nu ti-am zis ca pictat nava centrala?! Cine ce joaca?! Ii cu capu'?!Atunci a decis ca mai bine moare de urat in casa decat sa mai iasa cu o asemenea mostra de incultura. Nici macar de sofer nu era bun ca o baba pensionara era mai rapida decat Marcello la volan. Dar cum nimeni nu e perfect in lumea asta, nici ea nu face exceptie de la regula si i-a dat un mare " ciao bambino" in cel mai nepoliticos si lipsit de maniere mod cu putinta. I-a zis sa o caute cand afla cine joaca in echipa Vaticanului.

Arrivederci cu amor de litera,
Elizuc

Valsul zanei Fondante

- Il invidiez puternic pe cel care va sfarsi prin a te lua de sotie si se va alege cu tot ce-i jur, ii zise el cu o urma de tristete in glas.

Erau acasa la ea. Stateau in living, pe canapea, el drept, iar ea intinsa cu capul sprijinit in poala lui. Lumina invada cu generozitate prin geamurile deschise si libere de orice perdea, draperie sau alte forme de obturare. Portretul ei, facut in ulei de un unchi, cu o tusa naiva, veghea tacut de pe perete. Remarca lui a lasat-o perplex ( in gand cel putin) caci venise ca un bolovan in mijlocul plajei. Nu avea legatura cu nimic din ce spusese sau facuse ea inainte. Pe moment nu a stiut cum sa reactioneze, asa ca a procedat cum facea intotdeauna cand situatia o depasea: s-a facut ca nu aude. Poate era prea tanara ca sa vada dincolo de cuvinte. Poate era prea indragostita ca sa accepte goliciunea sufletului celuilalt, crezand cu ardoare, sperand ca are ea destul suflet pentru amandoi.

Erau la varsta la care idealurile, cuvintele, visele uneau si desparteau de aceea nu dadea valoare materiei, sau mai bine zis materialului. Un apartament oarecare, nici prea mare nici prea mic, nici luxos dar nici sarac, ori o masina obisnuita nu i se pareau nazuinte pentru o viata nici legaturi suficient de puternice incat sa tina doua corpuri, doua minti alaturi "pana cand moartea ii va desparti"

"Shake dreams from your hair
My pretty child, my sweet one.
Choose the day and choose the sign of your day
The day's divinity
First thing you see"

- Te mariti cu mine? intreba el imediat dupe ce s-au asezat in vechea lor crasma, unde toata lumea ii cunostea caci acolo si-au petrecut toata studentia
Era Ajunul Craciunului, cand toate visele si dorintele se implinesc. El era imbracat oficial, ea avea o caciulita de " mos craciun" si stelute din staniol lipite pe fata. Parul blond era prea lung sa fie acoperit de caciula, cadea valuri umede pe umeri, peste ploverul gros de iarna, iar stralucirea lui era in contrast cu rosul carmin al caciulitei si cu staniolul stelelor de pe fata, acoperind in acelasi timp fulgerul de bucurie scapat din ochi.
- Da...

Din cutia magica a scos inelul cu piatra alba care era mult prea mare, dar nu conta pentru ca tocmai se implinise un vis. De fapt erau doua vise, da, se implinisera doua vise. Mosul fusese generos.

"Do you know how pale & wanton thrillful
comes death on a stranger hour
unannounced, unplanned for
like a scaring over-friendly guest you've
brought to bed

Death makes angels of us all
& gives us wings
where we had shoulders
smooth as raven's claws

No more money, no more fancy dress"...

Timpul, aripile si diferentele de culori au separat visele intre ele precum se separa uleiul de apa. Dimineata a venit si visele au trebuit sa se sfarseasca inecate de lumina soarelui si umbra unui zambet ramas de peste noapte.
Cand deschizi ochii chiar si amintirea visului se topeste in neguri.

Si totusi speranta ramane, iar peste ani, tot in Ajun de Craciun, intr-o mansarda din Copou, la lumina unui bec firav si cu complicitatea lui Mozart, minunile se intampla si visele devin realitate, insa realitatea nu se topeste inspaimantata de soare ci ne intinde aripile spre noi vise.

Ultima atingere de fulg si amor de litera,
Elizuc

Blonda, cainele si calatoria

Nu stiu altii cum sunt, dar eu am o sensibilitate aparte pentru catei. Cred ca pot plesni un copil isteric fara mustrari de constiinta, in schimb un biet catel nu-l pot nici macar certa daca nu asculta. In consecinta, de-a lungul existentei, am lucrat cu Universul sa aduc in preajma mea patrupede canine, cat mai des cu putinta.

In perioada studentiei aveam un brac german cu par scurt botezat de tata Shani- dupa numele de alint al lui Strauss la Curtea Imperiala. Inutil sa zic ca era absolut adorabil cand era pui, drept pentru care toti l-am alintat peste masura si i-am dat nas, iar el, Shani ne transforma pe toti in haita lui pe masura ce crestea si ne conducea dupa cum avea el chef. Pentru cine nu stie, bracul este o rasa de vanatoare, in special de pasari, cu instincte extrem de dezvoltate in gasirea vanatului si aport.

Shani se distra vanand orice misca in cartier: pisici, sobolani, ciori, veverite ( fara succes) chair si gainile altora ( cand mergeam in calatorie). In momentul in care ii dadeam drumul din lesa si disparea din raza vizuala pentru mai mult de un minut , stiam clar ca vine " cu prada". Codite de soareci atarnau plapande dintre colti, odata a vanat gainile unui om- cand am fost la Durau la un inceput de primavara si erau si ele bucuroase de firul ierbii... Cu greu am salvat gaina (inca vie) din gura inculpatului, am impachetat catelul cu viteza luminii, ne-am aruncat toti in masina ca marii traficanti si am disparut in tromba din parcarea hotelului. Singur, Shani era in pozitie de "sezi" pe bancheta din spate, cu penele atarnand din bot, foarte,foarte multumit de isprava lui...

Exact ca Rambo, Shani se camufla inainte sa plecece la vanatoare. Dar cum el nu avea vopsea de ghete sa-si dea sub ochi- de fapt nu folosea ghete deloc:D - Shani al nostru se tavalea in orice avea miros mai puternic decat parfumul lui naturel. Sa nu va imaginati cumva ca vanatorul cauta vreun camp de zambile sau viorele sa se camufleze, nici vorba... Tot ce putea fi mai puturos pe lumea asta trebuia sa joace rol de costum ( hoituri, rahat, gunoi)

Mi-aduc si acum aminte de un drum facut cu familia- inclusiv the Big Rambo canin - la Braila, cu ocazia unui Paste cred. Cum drumul e destul de lung, mai ales cand conduce tata - vreo 5 ore- am oprit pe traseu ca sa se relaxeze masculul alfa. Un camp minunat, undeva departe un parau - abia se zarea, loc de alergat berechet. Pe-acest camp minunat, nu se stie cum si unde ( nici pana in ziua de azi) Shani a gasit un cadavru de peste incalzit de soare cam o saptamana, asa, deci in stadiul perfect de putrefactie pentru Marele Vanator German care a purces la camuflare in vederea vanarii. Marele Vanator era foarte preocupat ce da de mancare la haita lui pentru cina, il inteleg. Toate minunate pana in momentul in care ne-am urcat in masina spre a continua calatoria. La inceput nu am sesizat nimic neobisbnuit, dar dupa 3 km si un minut de aer conditionat ne-a lovit. Pe toti patru. Mortal.
- CAMUFLAJUL!!!!!!
Shani s-a tavalit cu nesat in hoitul de peste, nu a lasat nici un centimetru de blana la vederea soarelui. Tot era acoperit de o pasta lipicioasa si groaznic de puturoasa, ce trebuie sa fi fost candva carne frageda de peste, dar acum nu era decat o groaznica duhoare. Am oprit masina brusc. Mai aveam cam jumatate dintr-o sticla de apa minerala si ne-am gandit sa spalam cainele cu ea.
- HUGE MISTAKE!
De ce? Pentru ca dupa incercarea de a spala catelul intr-adevar nu mau putea a hoit de peste, putea a hoit ud de caine-peste. Iar Braila era la 150km departare, adica vreo 2 ore in aroma primaverii. Cine a vazut vreodata pe soseaua Iasi- Galati (cu secundar spre Braila) un cielo alb, cu numar de inmatriculare de Iasi, circuland cu viteza mica si 4 capete umane iesind complet pe cele 4 geamuri ale masinii ( inclusiv soferul) si daca ati avut curiozitatea sa va uitati in masina, si ati vazut si un brac german cu par scurt intins intre gurile de aer si bancheta de spate cu o fata care sigur exprima starea "ma cac pe mine de ras", sa stiti ca eu eram. Cu o mama, un tata, o sora si seful Haitei, incercand sa supravietuiesc incercarilor de gazare ale neamtului.

Din fericire neamtul a facut baie 3 ore mai tarziu si toata familia a revenit la culoarea roz ( eram cu totii de o coloratie galben-verzui) specifica rasei caucaziene.

Parfum de primavara, fara camuflaj si amor de litere,
Elizuc

Troia nu a murit sau Rusii si mentolul

Vara a venit in 2009 cu mai multa bucurie decat in alti ani, stia si ea ca in sfarsit MERGEAM IN VACANTA!!!! Dupa ani de munca si prasit in companii si pe propria tarla am reusit, moi et mon mari, sa ne imbarcam cu final destination: Alanya

Ca sa nu ne stresam prea tare si din considerente istorice am ales pentru prima noastra vacanta adevarata Turcia. Prietena lui cea mai buna din facultate, care intre timp a devenit si prietena mea cea mai buna si ne-a tinut si cununia la biserica s-a ocupat de logistica: hotel, viramente etc. Asadar, iate-ne, cei trei muschetari imbarcati, ready to go! Dupa 3 zile chinuitoare in masina ( ne-am facut noi planuri marete, ca vizitam Troia, ca vizitam Efes si ajungem pana la Istanbul- de altfel ne-a reusit, chiar am vizitat) am pus piciorul pe pamant asiatic, in iubita Alanye.

Ce nu prevazusem noi era densitatea, covarsitor in defavoarea noastra, a cocalarilor sovietici. N-am mai vazut atatia rusi la un loc de cand am participat la Podul de flori peste Prut ( si macar atunci erau fratii nostri)... Eu si prietena mea, doua dive secsi, ne plajuiam top-less... tre sa zic ca asta e o crima de neiertat pentru vecinii de la est, puritani modesti cu baragladine in loc de soatze. Acu n-as putea sa precizez exact pentru cine eram criminale- pentru ei, care prin aburii alcoolului de la all inclusiv sperau ca suntem "rumanski nudisti" sau pentru ele, care prin grasimea ce le acopera cristalinul si muntii de mancare consumata la pranz, nu mai puteau vedea clar realitatea...

Eram vedetele hotelului, nu numai pentru ca faceam plaja top-less, ci mai ales pentru ca oriunde apaream evenimente deosebite se petreceau ( in consecinta). Active de felul nostru, noi eram mai degraba in cantonament decat in vacanta. Dimineata aveam program: 3 ture de ponton- sauna- pranz- odihna- ture de ponton- sauna- cina. Turele de ponton au fost inlocuite mai apoi cu program de sala sau aquagym. Si-acum urmeza, vorba batranului Jim- the best part of the trip, this is THE TRIP.

Ca sa facem sauna super-mega placuta, prietena mea zice:
- Auzi, hai sa luam niste menthol, il facem solutie si aruncam pe pietre. E super, eu asa fac tot timpul.
- Bine, zic eu, increzatoare. In tara nu mai facusem demult sauna, dar inainte mai puneam si eu diverse uleiuri- fara probleme.

Intru eu in sauna unde ma astepta iubitul meu si inca 15 rusi obositi, si ea ramane in urma sa cumpere mentholul.
- Unde-i Piticu'? , ma-ntreaba my husband
- A ramas in fata, cumpara ceva ptr sauna.
- Cool, raspunde el linistit.

Si-apare ea dupa 2 minute cu un borcan in care invartea ceva cu degetul. Dupa cateva secunde arunca amestecul din borcan pe pietrele incinse din sauna. Precizez- cei 15 rusi in timpul asta comentau- in ruseste- evidement- de rumanski nudisti si prost rumanski. Noroc ca aveam un mascul cu noi - back-up si protectie maxima. In exact 3 secunde, ditai flacara s-a nascut brusc pe pietre si exact o secunda mai tarziu toti rusii au iesit in acelasi timp pe usa prea mica a saunei. Un rus " salvator" s-a gandit el ca cel mai bine e sa sufle in flacara cu pricina - dar nu a reusit decat sa o inalte si mai mult ( deh...alcoolul de la cina) Dupa vreo 10 secunde flacara s-a stins la fel de brusc cum a izbucnit in timp ce tot personalul de intretinere al hotelulul a intrat in sauna.

Inutil sa spun ca in tot timpul asta noi ne tavaleam pe scanduri de atata ras, iar tempetura in sauna a scazut foarte tare, in ciuda focului, din cauza usii deschise, si cum focul s-a petrecut in prima noastra zi de sedere complimentele ne-au insotit pretutindeni de-a lungul vacantei. Ma-ntreb daca inca se mai vede amprenta neagra pe tavan si pe peretele lateral al incaperii...

Dupa ce a doua zi the Pitic' a varsat again menthol in sauna -de data asta pur si simplu pe jos si nu pe pietre, chiar foarte concentrat, deja am devenit legende. Pacat ca asta nu ne-a asigurat loc preferential pe chaise-long-urile de pe ponton.

De ce Troia nu a murit? Simplu: Paris a gresit atunci cand au oferit marul discordiei Afroditei, crezand ca dragostea, fara intelepciunea Athenei si fara protectia divinei Hera poate aduce fericire. Rusii, la cativa kilometri si multe secole distanta, de dupa sticle, au gresit crezand ca modestia sta intr-un sutien sau intr-o banala aparenta de normalitate. Too bad- au pierdut partea fun a vacantei.

Nisip troian si amor de litere, fara Homer,
Elizuc

Bach, Colombina si o cafea neagra

- Vrei o cafea inainte de a pleca? intreaba el din usa bucatariei
- Da iubire, am raspuns grabita din baie cu creionul dermatograf in mana si cutia de fard in cealalta

Nu obisnuim sa bem cafeaua acasa in zilele de lucru, dar era pur si simplu o zi speciala... Era vineri, era inceput de primavara si ca intotdeauna la sfarsit de saptamana aveam chef de altceva, de evadare din rutina, ca o promisiune pentru un week-end de exceptie.
Am luat un cd cu Ion Voicu iar Paganini si Bach ne-au acompaniat in acea dimineata de martie. Minunata inventie si home theater!

Aroma de cafea rasnita in casa se raspandise cu viteza luminii in apartamentul mare cat o batista:) si muzica reusea sa acopere cu succes acordurile de manele ce razbateau prin pereti de la vecinii de mai jos, din lateral sau whatever. Muzica reuseste intotdeauna sa deschida alte usi din interior si mai adanc catre minte si suflet. Inchizi ochii si lasi arcusul sa te duca departe, oriunde este soare sau sclipiri de gheata si-atunci cand ii redeschizi afli raspunsul la orice intrebare.

De cand eram mica am visat sa fiu soprana - cantam oriunde apucam si oricand puteam, fara sa tin cont de audienta, ore sau oboseala alor mei. Pe cand invatam dupa-amiaza imi petreceam aproape orice dimneata exersand in baie si cate 3 ore pe zi: solfegii, arpegii, vocalize, cantam arii intregi sau coruri sau numai parti- aproape ca nu conta. Si in timp ce zibieram cat ma tineau plamanii ( si ma tineau un pic, ca intotdeauna am fost ceva mai mare - fizic- decat media de varsta) imi imaginam sali pline, aplauze, public in delir si pentru acest vis minunat mai ridicam vocea cu inca un ton spre disperarea tuturor vecinilor mei care de la un timp vorbeau mult mai putin cu ai mei:)

Si a venit momentul adevarului: treapta I- cum era pe vremea aia... Mama ma intreaba ( intr-o incercare de a comunica matur cu copilul numarul 1) ce vreau eu sa fac cu viata mea:
- E foarte simplu, ii raspund. Vreau sa fac liceul de muzica!
- Poftim? Mama era foarte nedumerita, ea nestiind ce fripturi pregateau neuronii blondini. De unde sa stie ea ce faceam eu zi de zi, tous les matins, cand eram singurica a la maison? In plus, mai chinuiam si pianul unei prietene, ori de cate ori aveam ocazia- asa ca pe langa vecinii mei am gasit victime si in alte blocuri- dar asta era considerata doar o joaca de mama.
- Da maman, vreau sa fac liceul de muzica. Vreau sa ma fac soprana!
- Mami, nu cred ca vrei sa faci asta, nici vorba. Ce-ai zice tu de liceul de informatica? Ca e singurul la care inca se mai dau repartitii cand termini. Asa ca sigur iti place!

Si uite asa aripile mele vocale au fost retezate. Iubitul meu zice ca nu prea a avut ce reteza mama... da acu' evident ca nu-s de-acord. Si oricum, pana am terminat eu liceul, nu s-au mai dat repartitii.

Nimic grav totusi- m-am repartizat eu unde mi-am gasit locul - pe canapea, in aroma de bob proaspat rasnit, cu cana de cafea neagra in mana si Ion Voicu la vioara a2a. Vioara I e fiul.

Amor de litera din amintiri,
Elizuc

Lacul adormitelor si Frumoasa din padurea lebedelor

Iarna se cern elitele urbane. In lipsa estivalului gratar, in constiinta colectiva primii fulgi de zapada trezesc o coada de neuron adormit sub ceva paienjenis in cutia craniana. Neuronul se intinde bucuros de atat de mult spatiu disponibil numai si numai pentru el, dupa care trimite impulsuri sa vada daca mai gaseste alti neuroni dezmortiti.

Omul, bucuros de ziua scurta, se gandeste ca odata cu venirea iernii ar fi bine sa-si continue studiile intrerupte de carbunii sfaraind la iarba verde, si se orienteaza nu catre mall- ca acolo merg doar cocalari si pitzi, ci catre teatru si filarmonica...Cred ca se poate introduce in mitologia de targ o noua creatura: spectatorul suplinitor.

Spectatorul suplinitor cumpara bilete scumpe la trupele de actori ce vin pe meleaguri viticole de la Capitala. Cu cat mai celebra distributia, cu atat mai mare coada la bilete.
- Vai draga, de cand nu am mai vazut sala plina la teatru! exclama un Costel rotofei in timp ce incerca sa-si gaseasca locul.
- Hmm- ai mai fost in ultima vreme pe la teatru ca sa stii daca sunt sau nu salile pline?!

Doua curci alaturi:
- Vai fata, ai auzit? da ce-a zis? Tu , da ce fain joaca! A meritat banii!

Aceste discutii elevate si de inalt angajament intelectual au loc pe fondul unui concert interminabil de sonerii polifonice marca Nokia, Sony si ...whatever.

Partea pozitiva e ca publicul constant de teatru e educat, iar aceste episoade sunt prezente doar cand ne viziteaza Capitala.

O alta seara, o alta scena: Filarmonica. Daca la teatru restrictiile de comportament se limiteaza doar la a inchide telefonul mobil si a pastra o liniste care sa permita actul cultural, la filarmonica educatia si cerintele sunt mult mai rigide. In momentul in care dirijorul ridica bagheta nici o musca nu mai misca:) Nu te mai scarpini in cap, nu mai mangai barba, nu schimbi piciorul, nu te muti de pe un brat pe altul, orice fashait e groaznic pentru restul audientei. Iar telefoanele chiar trebuie inchise, nu date pe "silent" pentru ca si vibratia deranjeaza.
La pauza, in mare aroma de usturoi si parizer, plutind in aer discret dar persistent, un "domn" remarca:
- Draga, dar nu trebuia sa fie Rahmaninov in program? Nu se mai canta?
Iar concertul de Rahmaninov doar ce se incheiease cu mare succes iar pianistul a fost chemat de 3 ori la rampa pentru bis!

Toamna se numara bobocii- iarna se vad gastele. NU poti pretinde doar prin prezenta in mediul cu viori ca esti elita. Elita inseamna ceva mai presus de mijloc, adica deasupra nu dedesupt. Un pic de youtube inainte, ceva carti si Wikipedia te salveaza de penibil. Chair si o simpla discutie cu cineva instruit ajuta sa faci fata unei seri in care poti juca ( pentru 2 ore) rolul intelectualului. Dar personajul moare de fiecare data cand se lasa cortina sau se stinge lumina si atunci realitatea nu te da gol.

In sunet de harpa si amor de litera inchei,
Elizuc