Ou sont les neiges d'antan... reloaded

O data pe an e saptamana de teatru. Din ciclul "nu e peste ca salaul, nici echipa ca Ceahlau'" nici Iasul nu-i ca Sibiul... ( adica nu avem maraton de 170 piese intr-o singura saptamana) dar e bine si asa (chiar ne ajuta sa asimilam ce vedem pe scena). Anul acesta zeii si cele 9 muze au dovedit multa generozitate fata de sensibilii locuitori ai urbei dintre cele 7 coline moldave si ne-au adus nume mari, grele, cu multe premii si aplauze in portofoliu.
Publicul, pe an ce trece din ce in ce mai elitist, s-a dovedit si anul acesta a fi prea numeros pentru alternativele organizatorilor, in conditiile in care cladirea TNI e in renovare de vreo 3 ani si nimeni nu stie cat o sa mai tina (se pare ca si renovarea e ca sexul si zapada: nu stii cati centrimetri o sa aiba, si nici cat o sa tina).

Dar Thalia nu vine din stal ci chiar de pe scena... Daca e Marti e Braila ca sa zic asa. Braila si Maria Filotti- un teatru de exceptie, cu actori de exceptie, cu o piesa interesanta ( usor fortat mesajul, dar atat de real) intr-o regie patetica, a unui celebru regizor din "garda tanara". Este a treia piesa montata de acest regizor pe care o vad si sunt la a treia dezamagire. Nu inteleg pentru ce e acest Afrim celebru. Pentru ca socheaza? Probabil. De fapt- in mod sigur. La fel cum curcile siliconate ajung le teveu datorita can-canurilor cu iz pornografic de prin presa de scandal. Radu Afrim aduce pregnant pe scena pornografia, joc gestic homosexual mult exagerat si absolut inutil. Ar trebui sa fie avertisment pe afis: "interzis minorilor" , asa ar sti si parintii ca teatrul nu este un loc potrivit sa-ti aduci copilul. Inca de la inceputurile omenirii, de pe vremea picturilor rupestre, nuditatea a fost forma de exprimare in arta. Insa, de fiecare data a transmis un mesaj. In piesa lui Afrim e doar pornografie. In teatru, atat timp cand ai cuvantul ca forma suprema de exprimare, nuditatea e doar desueta, promiscua, socanta, provocatoare moral si in totala neconcordanta cu mediul. Evident promiscuitatea si socul i-au adus acestui regizor o celebritate nejustificata artistic si o adulatie ipocrita ( el insusi fiind nemultumit- macar aparent- de abundenta laudelor care-l insotesc la aparitiile publice)

La polul opus (chiar si geografic) este Teatrul din Botosani. Intotdeauna cronicile de specialitate au fost pozitive, insa live trupa din nord a fost o totala supriza, mai mult decat placuta. Dincolo de calitatea si talentul actorilor (toti au fost la inaltime pe parcursul festivalului) spectacolul a fost o incantare, o reintoarcere catre ceea ce inseamna teatrul cu adevarat: decoruri, costume, joc intens, replici rapide , mimica, expresii si mai ales arta de la inceput si pana la aplauzele de final. De fapt 20 de minute de aplauze dovedesc, desi nu mai era nevoie, admiratia pentru efortul si dedicatia celor din Botosani. Pacat ca dragii nostri guvenanti iau si farama de buget alocata culturii, iar actorii is nevoiti sa plece la cules de rosii in Spania ca sa poata manca si ei.

Unde-s zapezile de altadat', cu cortina ce se lasa peste decor, peste o piesa cu limbaj si mesaj, cu costume mai elaborate decat un sutien si o pereche de chiloti ( macar de-ar fi si alea prezente...)

Cu dragoste de cortina si amor de litera,
Elizuc

En attendant Godot

De-ar fi fiece zi ca ziua de azi! Iubirea te trezeste dimineata, zambetele sunt peste tot in cale, telefonul nu mai tace, chiar si soarele e mai bun azi! Oare am aprecia mai putin fericirea daca nu am avea depresia si nefericirea pentru comparatie?

- La multi ani! Cutiuta mica, rosie cu gri, era deja in mana ei si privea nedumerita in ochii lui dupa un raspuns.
- E pentru tine! Nu am mai avut rabdare inca 2 zile. Iti place?

A ridicat cu emotie capacul si ... SUPRIZA!!!!

Doua inele isi trimiteau sclipirile albe in lumina palida a camerei. Erau cuminti, unul langa altul, lipite, alb si galben, simbol al iubirii si sperantei, al ei, al lui, al zilelor ce urmeaza si al destinului lor - unul langa altul, yin si yang intreg pentru totdeauna, promisiune de fericire implinita.

Ne petrecem viata asteptandu-l pe Godot, dar cum il recunoastem cand apare? E el " dupa chipul si asemanarea noastra"? E o parte din noi? Sau e polul opus si-atunci inevitabil ne atrage? E vocea interioara care ne spune:
- EL E! si noi stim ca asa e.

L-am gasit pe Godot si-l regasesc in fiecare zi cu amor (si de litera),
Elizuc