Departe de lumea dezlantuita: intoarcerea ciresarilor

Balansoarul se misca usor in ritmul brizei abia simtite de iunie. Miezul zilei. Vremea e rece in ciuda lui "ciresar" care vine intotdeauna pe la noi cu caldura multa.

In zare, peste vale, se vad dealurile verzi cu livezi nemasurate de ciresi. Pe alocuri se intrevad sclipiri rubinii semn ca soarele s-a oprit o secunda pe carnea proaspata si lucioasa a unui fruct de prin copaci.

E sambata. De fapt, din balansoar timpul nu vrea sa curga. A ramas suspendat intre doua leganari. Undeva in vale clopotul bisericii anunta comunitatii un eveniment special, poate o inmormantare, poate ziua de Duminica. Se aude de departe, desi pana la Biserica sunt cativa pasi. Probabil clopotul a obosit de vreme caci are peste 500 de ani, din vremea lui Stefan, si se incapataneze sa ne spuna ca timpul trece in continuare, chiar si peste balansoar.

Vita de vie isi arunca umbra in ritmul leganarii si tot in ritmul leganarii aratarea mica, alba, cu bot negru si urechi lasate peste ochii mici si stralucitori, se apropie si se departeaza de papucii atarnand din picior. Balansoarul nou nu scoate nici un sunet. Doar fosnetul vantului prin vii si ciresi, latratul aratarii si din cand in cand o gaina isi anunta victorioasa oul cotcodacind insistent si cate un "cu-cu-ri-guu" de incurajare de la sefu de galerie galinacee - dovada a altor suflete aflate in imediata vecinatate.
- Hai sa vezi livada! rasuna glasul brunet al femeii de varsta mijlocie care se misca cu rapiditate printre gaini, farfurii, saci cu faina, oala de pe aragaz, balansoarul din fata bucatariei de vara si multe alte lucruri de prin gospodarie. Am mai lasat niste cirese special pentru cand veniti voi:)

Din copaceii proaspat altoiti, cam de inaltimea unui copil in clasa a 8a fructele rosii si mari priveau sfidator. Dispareau una cate una, cu rapiditate, in maini si intre buze lacome si la fel de rosii. In 10 minute nu mai era nici o sclipire sangerie pe nicaieri. Chair si visinile au cazut prada lacomiei citadinilor. N-au scapat nici cei doi duzi din spatele casei:) Pamantul din gradina insista sa intre in slapii "de oras" cu o senzatie incomoda de pudra si praf, cararea era departe.

Din vremuri de memorie Pastorala rasuna undeva, pierduta in minte, bucurie a regasirii timpurilor idilice cu cirese la urechi, cu leganari in balansoar si fara grija ca exista vreun "maine" in care ar trebui sa inceapa vreun serviciu la o ora nesuferita de dimineata.

Cu amor de litera si bagheta pastorala,
Elizuc

Born to be wild

Aveam cred vreo 3-4 ani cand m-am intors acasa de la gradi mandra de ceea ce invatasem in acea zi: o mare poezie despre cum e Partidul tatal meu si Tara mama mea, fiind adanc recunoscatoare amandurora ca au atata grija de un soim mititel ca mine, viitor membru de nadejde al organizatiilor de reconstruire a patriei si propasire a socialismului, pe care i-am recitat-o cu mare arta chiar mamei mele biologice si naturale. Dintr-un impuls neinteles mie (mai ales la acea varsta frageda, dar propice spalarii creierului) mama mi-a zis:
- Ia du-te tu la Partid si Tara sa-ti dea de mancare si sa te imbrace. Idiotii, ce mai invata copiii in ziua de azi!

Anii au trecut in acelasi razboi continuu (de idei) intre ceea ce invatam la scoala - de fapt o spalare sistematica de creier, de exemplu chiar si acum, dupa 20 de ani, imi aduc aminte toate versurile din "Partidul, Ceausescu, Romania" de la cor- si realitatea de acasa, cu ciocolata chinezeasca (cea mai buna) data cu portia, cu bomboane aduse de la cehi- tot cu portia, cozi la orice si multe altele pe care le gasim mai frumos descrise prin carti de istorie si nu numai.

Mama nu a fost niciodata membru de partid. S-a opus din toate puterile incercarilor repetate de cooptare, cateodata sub forma de santaj, cateodata mai degraba sub forma de promisiuni de fericire eterna. Nu neaparat din convingere politica. Dispretuia profund pe toti acei "asesori" care veneau la Tribunal cu pretentii docte si-si dadeau cu parerea peste tot. Nici macar nu ascundea asta, le spunea in fata:

- Cum crezi ca dupa ce mi-am tocit coatele in scoala atatia ani, am invatat si am facut facultate cu eforturi pe care numai eu si mama mea le stim, as putea sa intru in partid si sa-mi fii tu superior, care abia ai terminat 8 clase?

Pare superficial discursul, insa motivatiile ascund experiente dureroase. Dupa ani, Revolutia a venit eliberatoare, la timp pentru subsemnata, prea tarziu pentru unii. Imediat dupa revolutie au aparut reportaje mii ce descriau ororile comunistilor, de care noi prea putin stiam. Primul meu contact cu Reversul Negru al medaliei socialiste a fost Cel mai iubit dintre pamanteni cumparat de la moldoveni, ca la noi nu se gasea (chiar daca era dupa revolutie) Au trecut 20 de ani de cand am citit-o si in continuare cred ca e cea mai buna carte pe care am parcurs-o vreodata ( si am cateva titluri in bibliografie). Fascinatia se declanseanza nu neaparat in fata ororilor de care au fost capabili, ci mai ales in fata oamenilor care au fost supusi ororilor.

"Toata floarea cea vestita" nu a intregului Apus ci a intregului Rasarit, unde Rasaritul nu e numai geografic ci si simbol al sperantei, al luminii (intelectuale), al caldurii (izvorata din credinta) a indurat frigul, foamea, chinuri si umilinte de neimaginat scornite de minti inguste, razbunatoare, parsive, frustrate dar mai presus de orice lipsite de orice urma de umanitate dar care dovedesc o morbida imaginatie, sfindand chiar limitele normalitatii psihice. Am auzit, voit sau nu, de multi dintre martirii inceputurilor socialiste pe plaiuri mioritice. Boieri de vita veche, atunci doar niste copii, oameni de cultura, fete bisericesti si chiar oameni simpli care au avut curajul sa zica "NU" au devenit egali in intunericul de la Gherla, Aiud, Sighet, Jilava si cine mai stie cate altele...

Si dintre toti acesti martiri (chiar daca unii inca mai traiesc, sau au murit totusi dupa Revolutie) exista unul la care ma opresc cu incapatanare: Pastorel. Un "spirit fin", boem- de fapt simbolul Boemei insasi, artist pe hartie, in glas si la flacara aragazului a fost distrus definitiv de anii de detentie si urmarirea comunista. Cine si-l poate imagina glumet, acid, liber - in lanturi? E limpede, epigramele lui au deranjat noul regim, desi ironia nu era mai concentrata decat in cele dedicate lui Iorga de exemplu.

Votaţi soarele

Când te văd aşa pe garduri
Şi cu raze împrejur,
Mai că-mi vine să te-asemui
Cu o gaură de cur!

sau:

După alegerile din 1946
se mai putea vedea pe garduri Votaţi soarele!

Nu credeam s-ajung vreodată
C-am să pot să fiu în stare
Că făcând pipi pe garduri,
Să o fac direct în... soare!

Cine-i mare, dă din mână şi-are 4 la română?
Cine-i la academie şi-are 4 la chimie?
Cine-n ţară este tare şi-are 4 la purtare?
Toate trei de le ghiceşti, 20 de ani primeşti.

La restaurantul uniunii scriitorilor

Beau baietii, harnici,
De cu seara-n zori,
Unii sunt paharnici,
Alţii... turnatori!

lui Iuliu Maniu
Intr-un moment de grea povara/
Pentru sarmana tara-a mea,/
Eu unul stalp de cafenea,/
Inchin pentru un stalp de tara!

Pastorel nu s-a cenzurat niciodata din a citi celebrele sale epigrame. Asta i-a fost fatal, caci intr-adevar turnatorii nu au fost iertatori. La fel de neiertatori suntem noi, urmasii, care lasam panza de paianjen sa creasca peste suferinta indurata de ei pentru ca noi sa citim, sa gandim si sa vorbim liber.


Ma-nclin cu amor de litera,
Elizuc

Frumoasa Dunare Albastra

Aerul cald navaleste in masina imediat ce-am deschis portiera. E cod galben de canicula, ora 2 dupa-amiaza si vreo 50 de grade Celsius la nivelul asfaltului probabil.
Bucuria de a respira din nou briza Dunarii e usor estompata de caldura insuportabila, chiar si pentru mine- femeia soparla (sor'mea imi zice asa pentru ca nu mi-e niciodata cald).

Braila.

Braila a fost intotdeauna oaza de liniste si anunt de fericire, inca de cand eram mica pentru ca ne opream intotdeauna la bunici, in Braila, in drum spre mare.Iar bunicii sunt de poveste pentru orice copil. Mamaia ne astepta mereu cu bors de verdeturi, cum numai ea stia sa faca si gogosi umplute cu gem de caise, facute pe plita, iar tataia se juca cu noi prin curtea mica si umbrita de doi butuci de vie batrani, care au facut bolta intre cele 2 case (casa de oaspeti si bucataria in care stateau ei)numarand in greaca si invatandu-ne tot felul de expresii pe care noi, in incapatanarea copilariei bineinteles ca am refuzat cu indarjire sa le memoram. Harmalaia de doua zile anunta toti vecinii ca "Moldova" a ajuns. Si-apoi mai erau plimbarile pe cheu, la debarcader unde gaseam tot timpul niste bombonele mici si colorate - Cip pe care ne bateam asiduu, caci, evident, Haplea (adica subsemnata) termina prima curcubeul dulce din cutie in timp ce sor'mea, cu zambet pervers si-o afisa pe a ei inca neinceputa. (INCA- aveam eu grija si de ea) Mai era si Biserica Greaca cu Gradina Publica alaturi, promenada din Republicii cu afisele mari de teatru si cladiri dix-neuvième-iste cu ferestre pline de misterul palariilor de matase din secole trecute.
Strazile din centru inca mai poarta pasii vacantelor noastre pline de alintul matusilor, bericile cu verisoarele, artificiile de Sfanta Marie Mare si plimbarile cu bacul pana la plaja dintre salcii.
Anii au trecut si Braila inca mai e taramul vacantei, al Dunarii albastre, al gradinii publice si al alinturilor de tot felul. Cu greu nesimtirea autoritatilor care lasa totul in paragina - Biserica Greaca, demult cea mai bogata din zona, in curand ramane fara pictura, cade tencuiala iar covoarele din interior sunt aceleasi din copilaria mea, Casa lui Panait Istrati e inchisa iar pe malurile Dunarii doar cateva vapoare servesc de restaurant - cu greu nesimtirea autoritatilor poate schimba tara de vacanta de la Braila si energia pe care ti-o da Dunarea cand mergi sa o saluti.



In leganat de val si amor de litera,
Elizuc