Keep walking. Keep fighting

- Iubi, crezi ca noi putem ajunge la stele?
- Sigur iubire.
- Cum?
- Pai cu taxiul stelar, cum altfel?!
- ...
- De ce razi?
- Nu rad, e cel mai frumos raspuns pe care-l puteai da. E ras de fericire.

Intinse mainile sa-l imbratiseze si sa-si lase capul pe umarul barbatului de langa ea. Simplu. Asa sa fie? Oare apreciem indeajuns gesturile simple de care suntem capabili?! Indeajuns incat sa nu le risipim dar nici sa nu ne dovedim zgarciti?

Opresc propriul carusel. Azi cineva e fericit mai mult decat in alte zile. Pentru o femeie anume azi e o zi speciala. Prin ochii si vocea lui Everdene cunosc Femeia.

De ce zic femeie, desi are numai 20 de ani? Pentru ca numai Femeia cu puterea ei poate sa reuseasca. Pentru ca fetele se joaca iar Femeile implinesc visuri. Pe ale lor proprii si pe ale celor pe care-i iubesc. Pentru ca numai o Femeie poate sa inspire pe ceilalti sa-si ceara rampa si bara daca de asta au nevoie pentru a ajunge destinul din urma. Sau pentru a atinge Steaua, oriunde ar fi ea, chiar si in corpul D. Pentru ca "veniti maine" si "aduceti si adeverinta X" inseamna doar un pas mai putin de facut. Pentru ca o vanataie lasata de balustrada inseamna o treapta mai sus. Pentru ca toate acestea, desi o lupta, pentru ea sunt firesti si mai ales pentru ca singura alternativa de luat in considerare e sa mearga mai departe. La propriu.

La multi ani, Olivia!

Cu amor de litera,
Elizuc

One nightloser

"La baza invites you to Concert Nightlosers" se arata instistent sub un 1 rosu pe un patratel albastru corespunzand capitolului "Notifications"... - Da, normal ca merg, doar i-am zis de cand m-a anuntat ca vrea sa le scrie sa-i cheme la noi, pentru ce imi face spam acu'?!

Astepta ziua "the day" fara prea mare chef, mai degraba terorizata de perspectiva valurilor de fum decat incantata de experienta live ce va sa vie. Si totusi, undeva, in constientul indepartat, the blues time ii dadea fiori (si nu de groaza).

Viata s-a scurs cu orele de serviciu, de indatoriri casnice ce tin de frigider ori de masa din bucatarie, plimbari, vizite, iubiri si iubirea zi dupa zi, pana cand The Day has come.

- LA MULTI ANI LA BAZA!!

...and let it be music and chaos

Ca prestatia avea sa fie fabuloasa, asta oricine o stia dinainte chiar sa se intample. So, nici o surpriza aici. Ca show-ul e ironic, nici asta nu surprinde. Dar dincolo de ambalajul satiric exista ceva, sunetul dintr-o vioara veche, clasica (rarisim in genul asta de muzica), sunet tandru din arcus, un pic jupit unde "pisca" maestrul coarda, sunet docil din maini care acum sunt lenese acum alearga cu viteza nebuneasca si te astepti din clipa in clipa, cu cat mainile alearga mai repede, ca violonistul sa ramana, precum Paganini, cu arcusul suspendat pe coarda solitara, dupa ce toate celelalte au cedat nervos la atata presiune. Dar vioara rezista si incanta trezind amintiri, purtand sufletul pe deasupra perdelei de fum in anii amfiteatrelor cu banci si fete blonde in blugi stramti, cu Marlborough rosu extra-long (ori Lucky Strike, dupa buget) intodeaua in exces, cu dulci si nevinovate nebunii cand pui ochii pe seminaristu' de la Arheologie (boring, mai putin seminaristu'), cu sesiuni magice pentru ca intodeauna exista maine, chiar si atunci cand maine inseamana "de la cine naiba o sa copii si eu?!", cu prietenii ce raman peste ani si tari (noroc cu facebook), cu oameni, cu povesti ce reinvie pe o nota muzicala cand aceeasi vioara, pe alta scena de inceput nonconformist, condusa de aceeasi mana lenesa si rapida, a deschis spiritului si sufletului usa catre "our blues".

Nightlosers-If You Want Me To Love You





Si, da, poza e de la Cristina

Amor de litera si sol major,
Elizuc