duminică, 5 mai 2013

Vreme trece...vreme vine/ toate-s vechi si noua toate

Duminica de Florii. La 9 si jumatate dimineata aerul era deja fierbinte. In curtea generoasa de pe strada Salcamilor Sofia impingea de zor leaganul.
- Cu-ca, cu-ca!
- Mami stai mai incet sa nu te lovesti. Unde pleci? Mami, nu te baga in pamant!
- Hai cu mamaia sa vedem cum deschide usa la gaini!

Mamaia se apleca de zor spre cateva vase anume construite sa fie foarte solide, impartind cu rost amestecul de porumb dupa un algoritm numai de ea stiut. Cand a terminat si a deschis usa suratelor, inaripatele flamande au navalit cu iures din "garsoniera". Iuresul a fost atat de zdravan ca mica fiinta ce ma strangea cu toata puterea ei n-a mai rezistat si inceput sa planga cu sughituri mici si dese. In timp ce mangai parul fin si obrazul neconsolat, mintea ma poarta cu multi, multi ani in urma intr-o alta curte, pe o alta strada, intr-un alt oras.

-Tataie, mai vreau una!
Batranul vioi, cu par saten inca desi chipul vadea multe lectii de viata invatate, intinse mana catre caisul din coltul casei si captura cu usurinta fructul auriu si moale disparut cu viteza in gura blonda care nu se potrivea deloc cu graiul locului.
- Sh-inca una! Is shinshi?
- Da floarea tataii, sunt cinci!
Vara vine mereu cu gust de caise si miros de Dunare. Premiul intai cu coronita... De fapt e premiul intai cu drum la Braila. Cu paine cu zahar si frica de Grivei.
- Mamaii, di ci ma latra mereu?
- Pentru ca veniti rar si nu va cunoaste!
- Da cand o sa ma cunoasca?
- Pai tre' sa stati mai mult!
- Mamaii, nu faci gogosi?
- Face mamaia!

Doua alei mici completau cele doua case asezate fata in fata: casa cea buna, unde dorm oaspetii, si bucataria, unde stam cu totii, pe patul din lemn, si unde amandoua (eu si sora mea) ne punem capul in poala Mamaii sa ne "caute". Puteam sta acolo ceasuri intregi. Si noi si Mamaia. Cu "cautari" si povesti despre Sandica, Floarea, Istina, Marioara, Nicusor.
Intre cele doua alei, o dunga de pamant era camin prolific pentru 2 butuci batrani, foarte batrani, de vita de vie, un prun de vara si multi crini de septembrie. De-atunci stiam ca daca sunt crinii infloriti tre sa ne ducem la scoala.
- Fata tataii, da in bautura asta pot pune piper?
- Of, Tataie, asta e Pepsi, e dulce, nu pune piper!
- Ei bine atunci, hai noroc si sa ne vedem in 2029! Ia sa vad mai stii sa numeri in greaca?

Dintre toate doar butucii de vita au mai ramas, martori muti la fericirea vacantelor cu cravata de pionier. Caisul, Grivei, crinii, bucataria cu patul ei, Mamaia si Tataia s-au dus demult. Chiar si Dunarea e alta, la fel si vechiul port cu Capitania- unde gaseam intotdeauna Cip- bomboanele colorate, vapoarele si cararile sunt altele, noi suntem altii.

- Hai sa vezi visinul lui Sofia! Are 3 flori!
Ma uit la curtea scaldata de soare. In fata cerdacului bolta cea noua descrie promisiuni de umbra dupa ce da frunza la vie. De sub ninsoarea alba de flori de cires Parul Sofiei promite sa aiba surprize dulci la anul. La coltul casei, chiar dupa stratul de lalele trei flori de visin rad de la inaltimea unui caine de paza pe care sa te bazezi.
Parul si Visinul- plantate pe cand Sofia era ceva mai mare decat o portocala si habar nu avea ca o sa ii fie frica de cocos- imi aduc aminte ca sadesc povesti. Povestile Sofiei. Povesti cu nuci, ciresi, peri si visini, cu cocosi bataiosi si cerdac racoros. Fara Dunare, dar cu multi Salcami. Si mai ales cu Mamaie, Tataie, Bunul si Buna.  Pentru un zambet. Al meu? Al ei? Al lor?

Cu amor de litera si povesti de fructe,
Elizuc!