Ora de pian

De vreo 3 saptamani si-a adus aminte ca a stiut candva sa cante la pian... demult in copilarie sau poate intr-o viata anterioara. A vazut la Rapa Galbena scris mare "Pian" pe un afis iar efectul proustian s-a declansat instant. " Eu stiu sa cant" si-a zis in gand, dar...
- As vrea sa fac cursuri de pian. O sa imbatranim si la pensie, cand ma ramolesc de tot o sa iti cant la pian, ca altele s-ar putea sa nu mai stiu
- Superb, te rog sa incepi oricand doresti tu:)
- Nu ma intrebi ce mi-a venit? De unde si cum?!
- Nu, te rog sa canti. Iar eu voi fi in randul intai la concertul pe care-l vei da curand.

Mainile ii tremurau de emotie si bucurie in timp ce forma numarul de telefon.
- Buna ziua. As vrea sa incep cursurile. Cand sunteti disponibila?
- Sambata dimineata, la 10.

O mie de ganduri alergau nebune prin creierasul blond, bulversand unicul neuron. Isi aducea aminte de vremurile cand canta, isi imagina cum va exersa ore intregi pe clape, cauta cele mai bune preturi pentru un vis implinit. Au visele pret? Nu, dar transformarea lor da:)

Asteptarea i se parea mult mai usoara citind partitura pentru Exercitii Usoare. Si din nou: "oare unde pun pianul?" sau " oare mai stiu ceva?" Iar aripile o purtau pe clape albe si negre in ritm de 2/4 spre visul muzical.

-Am ajuns!

Intalnirea a fost un fulger. Zambetul s-a deschis larg, de vreo 9 clape albe:) Regasire plina de emotie, degetele tremurau nesigure la intalnirea cu fildesul rece... incet incet s-au recunoscut: degete si clape, s-au imbratisat si s-au despartit timp de o ora, o secunda, o clipa.

- Stii cum e acasa? Acasa e cu lumini de abanos si fildes inlantuite-n acorduri prelungi din pedale si capac ridicat, cu aripi albe zburand dupa un algoritm stiut doar de partitura, poposind pe abanos, pe fildes lasand in urma sunet de dragoste.

Azi cu amor de si bemol,
Elizuc