Born to be wild

Aveam cred vreo 3-4 ani cand m-am intors acasa de la gradi mandra de ceea ce invatasem in acea zi: o mare poezie despre cum e Partidul tatal meu si Tara mama mea, fiind adanc recunoscatoare amandurora ca au atata grija de un soim mititel ca mine, viitor membru de nadejde al organizatiilor de reconstruire a patriei si propasire a socialismului, pe care i-am recitat-o cu mare arta chiar mamei mele biologice si naturale. Dintr-un impuls neinteles mie (mai ales la acea varsta frageda, dar propice spalarii creierului) mama mi-a zis:
- Ia du-te tu la Partid si Tara sa-ti dea de mancare si sa te imbrace. Idiotii, ce mai invata copiii in ziua de azi!

Anii au trecut in acelasi razboi continuu (de idei) intre ceea ce invatam la scoala - de fapt o spalare sistematica de creier, de exemplu chiar si acum, dupa 20 de ani, imi aduc aminte toate versurile din "Partidul, Ceausescu, Romania" de la cor- si realitatea de acasa, cu ciocolata chinezeasca (cea mai buna) data cu portia, cu bomboane aduse de la cehi- tot cu portia, cozi la orice si multe altele pe care le gasim mai frumos descrise prin carti de istorie si nu numai.

Mama nu a fost niciodata membru de partid. S-a opus din toate puterile incercarilor repetate de cooptare, cateodata sub forma de santaj, cateodata mai degraba sub forma de promisiuni de fericire eterna. Nu neaparat din convingere politica. Dispretuia profund pe toti acei "asesori" care veneau la Tribunal cu pretentii docte si-si dadeau cu parerea peste tot. Nici macar nu ascundea asta, le spunea in fata:

- Cum crezi ca dupa ce mi-am tocit coatele in scoala atatia ani, am invatat si am facut facultate cu eforturi pe care numai eu si mama mea le stim, as putea sa intru in partid si sa-mi fii tu superior, care abia ai terminat 8 clase?

Pare superficial discursul, insa motivatiile ascund experiente dureroase. Dupa ani, Revolutia a venit eliberatoare, la timp pentru subsemnata, prea tarziu pentru unii. Imediat dupa revolutie au aparut reportaje mii ce descriau ororile comunistilor, de care noi prea putin stiam. Primul meu contact cu Reversul Negru al medaliei socialiste a fost Cel mai iubit dintre pamanteni cumparat de la moldoveni, ca la noi nu se gasea (chiar daca era dupa revolutie) Au trecut 20 de ani de cand am citit-o si in continuare cred ca e cea mai buna carte pe care am parcurs-o vreodata ( si am cateva titluri in bibliografie). Fascinatia se declanseanza nu neaparat in fata ororilor de care au fost capabili, ci mai ales in fata oamenilor care au fost supusi ororilor.

"Toata floarea cea vestita" nu a intregului Apus ci a intregului Rasarit, unde Rasaritul nu e numai geografic ci si simbol al sperantei, al luminii (intelectuale), al caldurii (izvorata din credinta) a indurat frigul, foamea, chinuri si umilinte de neimaginat scornite de minti inguste, razbunatoare, parsive, frustrate dar mai presus de orice lipsite de orice urma de umanitate dar care dovedesc o morbida imaginatie, sfindand chiar limitele normalitatii psihice. Am auzit, voit sau nu, de multi dintre martirii inceputurilor socialiste pe plaiuri mioritice. Boieri de vita veche, atunci doar niste copii, oameni de cultura, fete bisericesti si chiar oameni simpli care au avut curajul sa zica "NU" au devenit egali in intunericul de la Gherla, Aiud, Sighet, Jilava si cine mai stie cate altele...

Si dintre toti acesti martiri (chiar daca unii inca mai traiesc, sau au murit totusi dupa Revolutie) exista unul la care ma opresc cu incapatanare: Pastorel. Un "spirit fin", boem- de fapt simbolul Boemei insasi, artist pe hartie, in glas si la flacara aragazului a fost distrus definitiv de anii de detentie si urmarirea comunista. Cine si-l poate imagina glumet, acid, liber - in lanturi? E limpede, epigramele lui au deranjat noul regim, desi ironia nu era mai concentrata decat in cele dedicate lui Iorga de exemplu.

Votaţi soarele

Când te văd aşa pe garduri
Şi cu raze împrejur,
Mai că-mi vine să te-asemui
Cu o gaură de cur!

sau:

După alegerile din 1946
se mai putea vedea pe garduri Votaţi soarele!

Nu credeam s-ajung vreodată
C-am să pot să fiu în stare
Că făcând pipi pe garduri,
Să o fac direct în... soare!

Cine-i mare, dă din mână şi-are 4 la română?
Cine-i la academie şi-are 4 la chimie?
Cine-n ţară este tare şi-are 4 la purtare?
Toate trei de le ghiceşti, 20 de ani primeşti.

La restaurantul uniunii scriitorilor

Beau baietii, harnici,
De cu seara-n zori,
Unii sunt paharnici,
Alţii... turnatori!

lui Iuliu Maniu
Intr-un moment de grea povara/
Pentru sarmana tara-a mea,/
Eu unul stalp de cafenea,/
Inchin pentru un stalp de tara!

Pastorel nu s-a cenzurat niciodata din a citi celebrele sale epigrame. Asta i-a fost fatal, caci intr-adevar turnatorii nu au fost iertatori. La fel de neiertatori suntem noi, urmasii, care lasam panza de paianjen sa creasca peste suferinta indurata de ei pentru ca noi sa citim, sa gandim si sa vorbim liber.


Ma-nclin cu amor de litera,
Elizuc