Departe de lumea dezlantuita: intoarcerea ciresarilor

Balansoarul se misca usor in ritmul brizei abia simtite de iunie. Miezul zilei. Vremea e rece in ciuda lui "ciresar" care vine intotdeauna pe la noi cu caldura multa.

In zare, peste vale, se vad dealurile verzi cu livezi nemasurate de ciresi. Pe alocuri se intrevad sclipiri rubinii semn ca soarele s-a oprit o secunda pe carnea proaspata si lucioasa a unui fruct de prin copaci.

E sambata. De fapt, din balansoar timpul nu vrea sa curga. A ramas suspendat intre doua leganari. Undeva in vale clopotul bisericii anunta comunitatii un eveniment special, poate o inmormantare, poate ziua de Duminica. Se aude de departe, desi pana la Biserica sunt cativa pasi. Probabil clopotul a obosit de vreme caci are peste 500 de ani, din vremea lui Stefan, si se incapataneze sa ne spuna ca timpul trece in continuare, chiar si peste balansoar.

Vita de vie isi arunca umbra in ritmul leganarii si tot in ritmul leganarii aratarea mica, alba, cu bot negru si urechi lasate peste ochii mici si stralucitori, se apropie si se departeaza de papucii atarnand din picior. Balansoarul nou nu scoate nici un sunet. Doar fosnetul vantului prin vii si ciresi, latratul aratarii si din cand in cand o gaina isi anunta victorioasa oul cotcodacind insistent si cate un "cu-cu-ri-guu" de incurajare de la sefu de galerie galinacee - dovada a altor suflete aflate in imediata vecinatate.
- Hai sa vezi livada! rasuna glasul brunet al femeii de varsta mijlocie care se misca cu rapiditate printre gaini, farfurii, saci cu faina, oala de pe aragaz, balansoarul din fata bucatariei de vara si multe alte lucruri de prin gospodarie. Am mai lasat niste cirese special pentru cand veniti voi:)

Din copaceii proaspat altoiti, cam de inaltimea unui copil in clasa a 8a fructele rosii si mari priveau sfidator. Dispareau una cate una, cu rapiditate, in maini si intre buze lacome si la fel de rosii. In 10 minute nu mai era nici o sclipire sangerie pe nicaieri. Chair si visinile au cazut prada lacomiei citadinilor. N-au scapat nici cei doi duzi din spatele casei:) Pamantul din gradina insista sa intre in slapii "de oras" cu o senzatie incomoda de pudra si praf, cararea era departe.

Din vremuri de memorie Pastorala rasuna undeva, pierduta in minte, bucurie a regasirii timpurilor idilice cu cirese la urechi, cu leganari in balansoar si fara grija ca exista vreun "maine" in care ar trebui sa inceapa vreun serviciu la o ora nesuferita de dimineata.

Cu amor de litera si bagheta pastorala,
Elizuc