Frumoasa Dunare Albastra

Aerul cald navaleste in masina imediat ce-am deschis portiera. E cod galben de canicula, ora 2 dupa-amiaza si vreo 50 de grade Celsius la nivelul asfaltului probabil.
Bucuria de a respira din nou briza Dunarii e usor estompata de caldura insuportabila, chiar si pentru mine- femeia soparla (sor'mea imi zice asa pentru ca nu mi-e niciodata cald).

Braila.

Braila a fost intotdeauna oaza de liniste si anunt de fericire, inca de cand eram mica pentru ca ne opream intotdeauna la bunici, in Braila, in drum spre mare.Iar bunicii sunt de poveste pentru orice copil. Mamaia ne astepta mereu cu bors de verdeturi, cum numai ea stia sa faca si gogosi umplute cu gem de caise, facute pe plita, iar tataia se juca cu noi prin curtea mica si umbrita de doi butuci de vie batrani, care au facut bolta intre cele 2 case (casa de oaspeti si bucataria in care stateau ei)numarand in greaca si invatandu-ne tot felul de expresii pe care noi, in incapatanarea copilariei bineinteles ca am refuzat cu indarjire sa le memoram. Harmalaia de doua zile anunta toti vecinii ca "Moldova" a ajuns. Si-apoi mai erau plimbarile pe cheu, la debarcader unde gaseam tot timpul niste bombonele mici si colorate - Cip pe care ne bateam asiduu, caci, evident, Haplea (adica subsemnata) termina prima curcubeul dulce din cutie in timp ce sor'mea, cu zambet pervers si-o afisa pe a ei inca neinceputa. (INCA- aveam eu grija si de ea) Mai era si Biserica Greaca cu Gradina Publica alaturi, promenada din Republicii cu afisele mari de teatru si cladiri dix-neuvième-iste cu ferestre pline de misterul palariilor de matase din secole trecute.
Strazile din centru inca mai poarta pasii vacantelor noastre pline de alintul matusilor, bericile cu verisoarele, artificiile de Sfanta Marie Mare si plimbarile cu bacul pana la plaja dintre salcii.
Anii au trecut si Braila inca mai e taramul vacantei, al Dunarii albastre, al gradinii publice si al alinturilor de tot felul. Cu greu nesimtirea autoritatilor care lasa totul in paragina - Biserica Greaca, demult cea mai bogata din zona, in curand ramane fara pictura, cade tencuiala iar covoarele din interior sunt aceleasi din copilaria mea, Casa lui Panait Istrati e inchisa iar pe malurile Dunarii doar cateva vapoare servesc de restaurant - cu greu nesimtirea autoritatilor poate schimba tara de vacanta de la Braila si energia pe care ti-o da Dunarea cand mergi sa o saluti.



In leganat de val si amor de litera,
Elizuc