Twilight in the morning sau Cand timpul are intotdeauna rabdare

Doi prieteni stateau de vorba la o cafea:
- Vezi tu, viata asta e ca o ceasca de cafea....
-... hmm, ce vrei sa spui?
- Da' ce-s eu, filosof?!

Geamul masinii era lasat in jos la maxim. O zi superba de iulie, usor racoroasa, preludiu de weeek-end boem cu dimineti in pat. Statea in masina, cuminte, ascultandul pe dragul Louis povestind cu voce de charleston ca exista undeva un banut de argint care straluceste intotdeauna spre el. In ritmul lui, viata orasului se arata plina de soare, pace si liniste ca in vremuri cu regi buni. Undeva aproape, pe scarile unei alimentare de cartier o femeie plimba mopul in acelasi ritm dictat de trompeta. Pare ca mopul danseazeaza blues. Cativa metri mai incolo trei muncitori dezmembreaza niste schele dovada ca viata merge mai departe, spre alte blocuri, alte schele, alte constructii ce asteapta un Manole dar fara o Ana de zidit- in zilele noastre tehnica face inutil orice sacrificiu uman pe altarul creatiei.
Mopul se incapataneaza sa mangaie scarile inguste de cartier, fara vreo rampa pentru access carucioare- semn ca timpul e mult in urma si nu prea la curent cu legile EU, in ritmul leganat al lui, al Regelui Louis. Femeia pare ca sta inadins acolo ca sa asculte muzica ce razbate dincolo de geamul deschis, chiar daca volumul nu asurzeste cartierul.
-"Oare mai dureza?" se intreba ea in gand in timp ce astepta sa vina el de la chioscul de ziare.

In raza soarelui matinal praful din masina plutea hipnotic. In jur oameni is traiau viata in ritmuri paralele, necunoscute si totusi atat de aproape. Pentru un minut s-a oprit din propria existenta ca sa o observe pe a lor, iar cand s-a intors sa uitat la el cu dragostea in gand, repetand in acelasi timp cu Louie
- "un banut de argint va straluci intodeauna inspre mine" - de ce ma grabesc? Am tot timpul din lume!

Amor de litera si stralucire de argint,
Elizuc