O singura data in viata asta am plans de fericire. Si nu pentru ca nu au fost ocazii, ci pentru ca am fost antrenata de mica sa nu-mi arat emotiile in public. Cu bucuria mi-a iesit intotdeauna disimularea. Cu nervii mai am inca de lucru.
Acum 3 ani cam pe la aceasta ora, tinandu-ma de pereti, cu dureri ingrozitoare la fiecare pas, ametita in pragul lesinului, urcam de la Terapie intensiva (et 1) la sectia neonatologie (et 5) sa-mi tin in brate comoara venita pe lume cu o seara inainte, putin grabita, putin fortata, dar aducand soare, bucurie si iubire in viata noastra.
A fost unica data cand nu m-am putut controla si lacrimile mi-au zburat dintre gene cand i-am auzit primul plans. Si in acest unic moment in time am simtit eternitatea! Nici pentru toate durerile din lume nu as renunta la aceasta fericire.
A fost odata ca niciodata, a fost demult, ca de n-ar fi fost nu s-ar mai fi povestit, pe cand inchisorile adaposteau anonimi si inca se mai credea ca la putere mai sunt si oameni cinsititi, inainte de oricare referendum pentru demisia Presedintelui, inainte de caderea lui MRU dar dupa Caderea Constantinopolului (totusi), erau undeva, intr-un oras cu vii si coline, un baiat si o fata.
Intr-o caniculara zi de septembrie, un pic prea calda sa ofere un oares'ce confort termic, s-au gandit ca e momentul potrivit sa se deghizeze in print si printesa, sa mearga tantosi si cu alai prin parcul cu castani si sa declare intr-o mica biserica de inceput de secol ca sunt pregatiti sa se suporte pe viata cu bune si cu rele si ca-si asuma datoria de a asigura continuitatea neamului si a speciei umane.
Au trecut ceva ani de atunci, neamul si specia par a fi in siguranta, iar hainele de gala zac in dulap. Si fara a o mai lungi, acum te-ntreb- mai stii?- cea mai frumoasa zi a fost la inceput si-n fiecare zi.
Subtitlu: Oda lui Vasile - in care "Oda" se scrie LEGAT!!!
Intr-o seara blanda, tropicala, oarecum simpatica pentru ca te imbia la bere si povesti pana cazi sub scaun (de oboseala, se intelege) ne-am gasit subsemnata scriitoare pe blog, impreuna cu distinsul Vasile (emerit coleg de munca) si onorabilul Joe (si mai emerit) la multi, multi kilometri de casele noastre si dupa multa munca zilnica sa facem ore suplimentare de cercetare asupra universului marin perceput prin sticla plina de bere si prin sticla goala de bere.
Cum concluziile erau incerte si diferite de la cercetator la cercetator , in functie de sticla, cercetarea s-a dus in scurt timp pe apa..canalizarii si ne-am metamorfozat cu totii in niste mici Creanga cu amintiri din studentie.
Eu cred ca daca s-ar face un compendium cu amintiri din studentie (mai ales alea de pe vremea Impuscatului) zau ca nu bestseller, ci boostseller, bombseller ar fi. Iar cititorul ar lucra la abdominali continuu de-atata ras.
Dar sa revenim la paharele noastre. Intr-un moment de curaj (pentru ca daca l-ati cunoaste pe Vasile ati intelege ca-ti trebe mult curaj sa-i povestesti despre betiile tale... E ca si cum m-as duce la Federer sa-i povestesc de reverul meu. Vasile este multiplu campion balcanic si european la toate bauturile pe baza de alcool, mai putin otetul, care e acid dar are si el un OH pe-acolo cu potential alcoolic ), deci va spuneam ca intr-un moment de curaj ii zic lu' Vasile:
- Bai Vasile, sa-ti zic cum m-am imbatat eu odata, de fapt daca stau si ma gandesc singura data cand m-am imbatat. Tu, eram studenta - cred ca in anul I- si ma duc la ziua unei colege, statea in T16 (pentru cine nu stie, asta e un fabulos camin in Tudor- Regia Iasului) . Bai si gagica asta umbla numa' cu pletosi, metalisti- fix pe gustu' meu. Si-ajung eu la colega mea, auzi si astia n-aveau acolo decat vodca. Nici covrigei, nici suc, nici nimic alceva. Vodca sau nimic.
- Apoi ce sa fac, daca vreau sa ma mentin in societate tre' sa joc dupa regulile societatii... Si tu Vasile, era Perfect cu gust de lamaie. Am baut cam trei sferturi de cana.. cam intr-o ora. Ciudat rau tu Vasile, ca mintea iti este (sau adica ti se pare) extrem de limpede, dar picioarele - la naiba- nu te asculta nici deloc, iar ochii sunt in vacanta, ca nu mai vedeam mare lucru. M-am rastit de cateva ori la WC si la boschetii de pe marginea drumului, am putit groaznic a distilerie vreo 2 zile. Paradoxal nu m-a durut capul (cred ca e beneficiul blondelor) si de-atunci tu Vasile nu m-am mai imbatat niciodata. Nici macar nu m-am mai ametit.
- Tu Vasile, imi zice mie Vasile. Vedeti, Vasile e o masonerie. Trebuie sa fii admis in gasca. Pe langa faptul ca atunci cand muncesti cu vreo 20 de barbati trebuie sa devii unul, Vasile zice ca au primit o blonda in loja ca sa arate ca nu fac discriminari.
- Auzi tu, Vasile- eu m-am imbatat si eu cu vodca de-asta Perfect. M-am imbatat rau de tot, nici nu mai stiu cat am baut. Si era Perfect cu gust de banane. Tu Vasile, de-atunci 2 ani de zile n-am mai mancat banane.
Din ciclul " pasarica muta-ti cuibul" va prezentam astazi 7 semne clare ca SDS (senzorul de sex - terminologie preluata in mod academic de la Simona Tache) este activ la copilul dumneavoastra. Daca la macar una din situatiile de mai jos raspunsul este "am vazut filmu' asta" sunteti cu siguranta parinti fara speranta la intimitate in urmatoarele 2 decenii:
1. Desi este capabil sa doarma in cele mai bizare colturi si pozitii, copilul dumneavoastra devine brusc claustrofob in momentul in care se inchide usa de la dormitorul mamei, mai ales cand mama nu e singura.
Solutii: recomand echiparea cu chei corespunzatoare a usilor din spatiul de locuit. Pozitionati INTOTDEAUNA cheia in interiorul camerei.
PS: cheia franceza, cheile tubulare sau cheia sol nu va sunt de ajutor decat daca:
1.1 Sunteti Ilie de la Scularie
1.2 Va numiti Mozart, Bach sau Verdi. Verde sau Verdetz nu se pune.
2. Desi in zilele de repaos copilul doarme dus pana la 8 dimineata, fix cand va pregatiti sa coborati mosul in beci apare si plodul, in uniforma de camuflaj strigand: - Mama, apa!
Solutii: Instalati Cumpana langa patutul copilului. Incepeti trainingul din momentul in care este capabil sa tina singur biberonul.
Inlantuire cauza-efect: instalati olita/WC langa Cumpana. Optional lasati la indemana si o pereche de chiloti uscati. De-ai copilului.
3. Daca atunci cand ratonul lustruit isi arata noua freza veveritei parfumate auziti de undeva, perpendicular: - Stati ca vin si eu! cu siguranta SDS s-a activat
Solutii: Luati-va dracu' o camera si o bona. Nu pentru un menage-a-trois, bona e pentru plod.
4. Sunteti parinti. Spontaneitatea clar nu mai e la etajul vostru de cand sunteti mai mult de 2 pe lista de plata la intretinere. Cel mai bine, pentru a evita rafinarea SDS ar fi sa programati sesiunile de dresat maimuta (multumesc Foltene) cand stiti sigur ca nu puteti fiti prinsi. Va rog sa retineti, sensorul copilului e dotat cu alarma. Cand sunteti intrebata:
- Mami, ti-e rau? De ce gemi?
Raspunsul corect este:
- Mi-am muscat limba!
Raspuns gresit:
- Tata imi face masaj!
Solutii: nu exista.
5. Din experienta altora: fix cand incercati sa bagati vaporul in port, daca simtiti de deasupra o aroma puternica de pruna/ovaz/strugure distilat si auziti : - LAAAPTEEEE GROOOOOSS! urmat de o presiune puternica, inseamna ca fiul dvs tocmai s-a intors beat acasa si s-a aruncat pe voi - guess what: Ati fost prinsi!
Solutii: permiteti fiului sa lipseasca toata noaptea si sa raporteze intoarcerea prin sms.
6. Daca sunteti intrebati:- Mama, de unde vin eu? este primul semnal ca odrasla isi descopera puterile paranormale.
Solutii: Lasati barza sa se retaga la pensie. Spuneti ca a aparut de la doctor. Este dovedit stiintific: datul la cretze de cel putin 3 ori pe saptamana protejeaza impotriva bolilor degenerative: diabet, Parkinson, Alzheimer.
7. Nu va faceti iluzii ca sunteti linistiti daca a plecat in tabara. SDS functioneaza excelent cu 3G, prin Posta Romana si chiar prin vanzatorii ambulanti. Acestia nu sunt decat niste emisari ai mostenitorilor dumneavoastra.
Solutii: Duceti balosu la neagra dupa ora de inchidere si pe vreme de ploaie ca sa puteti da vina pe semnal
Risc extrem: Romica Jurca sa fie in concediu in aceeasi tabara cu fiul/fiica dvs
Intinderi infinite de pamant rosu mai inchis sau mai deschis, dupa inaltime, se dezveleau de la fereastra avionului murdar, cu insotitori de bord supraponderali si calatori semiobezi inghesuiti pe randurile de cate 3 locuri, de multe ori insuficiente chiar si pentru o singura persoana....Singura calatorie din viata mea in care am vazut o cabina de avion dotata cu peste 15 extensii de centura de siguranta (atat au fost solicitate)...Marele Canion nu era chiar asa de mare de la 10km altitudine. Doar il ghiceai.
- Calatoriti in vacanta sau cu afaceri?
Indiscretia vecinei de loc ma deranjeaza, inca nu sunt obisnuita cu americanii guralivi si nici nu am suficient training in a raspunde cu jumatati de informatii.
- Sunt cu serviciul. Am venit pentru NAB.
Ca si cum oricine ar trebui sa stie ce e aia...
- Ce e NAB?
- E o expozitie in care se reunesc toti Broadcasterii din America de Nord.
- Serios? Si ce companii vin?
- Pai de la CNN si Panasonic pana la Adobe si tot felul de furnizori de servicii de streaming.
- Suna interesant!
...Da, chiar asa suna! Nerabdarea de a cobori din inaltimi crestea pe masura ce hotelurile de pe Stripe isi aratau imensitatea unul dupa altul.
Iar NAB a venit si a trecut cu picioare umflate, pliante impartite si multe, multe carti de vizita scanate, multi bani cheltuiti pe servicii slabe (de exemplu internetul). Dar timpul de dinainte si dupa NAB- nepretuit! Cu zeci de km facuti zilnic ca sa vezi si Cesar, si jocul de ape de la Bellagio, si expozitia de la MGM desi picioarele intepau cu 100 de cutite la fiecare pas, ca si pe Sirena lui Andersen.
Cine catalogheaza Vegas-ul drept un mare kitch fie n-a fost acolo, fie e tare superficial. Daca treci de "Wow, turnul Eiffel chiar langa Cesar's" si de sutele de piste rulante si pasarele construite astfel incat americanul iubitor de chips sa nu arda nici macar o calorie in timp ce face turul bulevardului atunci descoperi o lume de-a dreptul fascinanta. O lume magica in care totul, chiar si pietrele trotuarului si aerul pe care il respiri e facut sa te atraga si sa te subjuge, sa-ti ia banii si tu sa-i dai, recunoscator ca ai avut aceasta oportunitate. De la infuziile de oxigen, la paturile de masaj, la lumina difuza prezenta oriunde chiar si la 2 noaptea astfel incat sa ti se faca foame ca si cum ar fi ora cinei totul e vraja care elibereaza banul din inchisoarea portofelelor spre fericirea casieriilor. E taramul care te invata sa fii cel mai bun in mijlocul pustietatii, sa preschimbi desertul in oaza si umbra racoroasa, sa muti apa pe parcela ta.
Vegas e lumea magica a aromelor de portocale (asa miros holurile hotelurilor), a distractiilor din Stratosphera si mai ales e locul unde Cirque du Soleil are 8 spectacole permanente din totalul de 19... E ceva, nu?
- Ati vazut vreodata Cirque du Soleil?
Aromele te doborau irezistibil la Canyon Ranch Spa. Stateam intinsa pe scaunul de pedichiura si ma lasam rasfatata de femeia care parea ca stie ce face.
- O da, la care mergeti?
- la O
- E fantastic! la Bellagio! Nici nu stii cand e pamant si cand e apa, totul se misca cu viteza, uscatul devine mare si marea uscat intr-un minut.
Pregatita de entuziasmul femeii din canion, pasesc in teatrul de la Bellagio. Prima impresie e mai degraba o usoara dezamagire. Ma asteptam la ceva mai mare- desi sala de spectacol nu e tocmai mica. Dar dezamagirea nu se instaleaza complet ca incepe spectacolul. Si da, vorbele femeii se adeveresc din primele 5 minute. Scena se misca pe mai multe niveluri, se transforma complet sau partial in pamant, apa sau foc. Si dupa 2 ore de acrobatii inca nu reusesti sa inchizi gura. Ramane in continuare ca un O foarte mare. Sau O fi de la "apa"?! Apa care danseaza in fata hotelului. Apa care explodeaza in cascade, piscine, barci si mari si care totusi nu trece de bariera scenei.
Si imi doresc din tot sufletul sa O mai vad. Pentru ca Las Vegas e orasul Cirque du Soleil. Si pentru ca nu m-as satura niciodata de magia izvorata din marketing bine gandit.
Duminica de Florii. La 9 si jumatate dimineata aerul era deja fierbinte. In curtea generoasa de pe strada Salcamilor Sofia impingea de zor leaganul.
- Cu-ca, cu-ca!
- Mami stai mai incet sa nu te lovesti. Unde pleci? Mami, nu te baga in pamant!
- Hai cu mamaia sa vedem cum deschide usa la gaini!
Mamaia se apleca de zor spre cateva vase anume construite sa fie foarte solide, impartind cu rost amestecul de porumb dupa un algoritm numai de ea stiut. Cand a terminat si a deschis usa suratelor, inaripatele flamande au navalit cu iures din "garsoniera". Iuresul a fost atat de zdravan ca mica fiinta ce ma strangea cu toata puterea ei n-a mai rezistat si inceput sa planga cu sughituri mici si dese. In timp ce mangai parul fin si obrazul neconsolat, mintea ma poarta cu multi, multi ani in urma intr-o alta curte, pe o alta strada, intr-un alt oras.
-Tataie, mai vreau una!
Batranul vioi, cu par saten inca desi chipul vadea multe lectii de viata invatate, intinse mana catre caisul din coltul casei si captura cu usurinta fructul auriu si moale disparut cu viteza in gura blonda care nu se potrivea deloc cu graiul locului.
- Sh-inca una! Is shinshi?
- Da floarea tataii, sunt cinci!
Vara vine mereu cu gust de caise si miros de Dunare. Premiul intai cu coronita... De fapt e premiul intai cu drum la Braila. Cu paine cu zahar si frica de Grivei.
- Mamaii, di ci ma latra mereu?
- Pentru ca veniti rar si nu va cunoaste!
- Da cand o sa ma cunoasca?
- Pai tre' sa stati mai mult!
- Mamaii, nu faci gogosi?
- Face mamaia!
Doua alei mici completau cele doua case asezate fata in fata: casa cea buna, unde dorm oaspetii, si bucataria, unde stam cu totii, pe patul din lemn, si unde amandoua (eu si sora mea) ne punem capul in poala Mamaii sa ne "caute". Puteam sta acolo ceasuri intregi. Si noi si Mamaia. Cu "cautari" si povesti despre Sandica, Floarea, Istina, Marioara, Nicusor.
Intre cele doua alei, o dunga de pamant era camin prolific pentru 2 butuci batrani, foarte batrani, de vita de vie, un prun de vara si multi crini de septembrie. De-atunci stiam ca daca sunt crinii infloriti tre sa ne ducem la scoala.
- Fata tataii, da in bautura asta pot pune piper?
- Of, Tataie, asta e Pepsi, e dulce, nu pune piper!
- Ei bine atunci, hai noroc si sa ne vedem in 2029! Ia sa vad mai stii sa numeri in greaca?
Dintre toate doar butucii de vita au mai ramas, martori muti la fericirea vacantelor cu cravata de pionier. Caisul, Grivei, crinii, bucataria cu patul ei, Mamaia si Tataia s-au dus demult. Chiar si Dunarea e alta, la fel si vechiul port cu Capitania- unde gaseam intotdeauna Cip- bomboanele colorate, vapoarele si cararile sunt altele, noi suntem altii.
- Hai sa vezi visinul lui Sofia! Are 3 flori!
Ma uit la curtea scaldata de soare. In fata cerdacului bolta cea noua descrie promisiuni de umbra dupa ce da frunza la vie. De sub ninsoarea alba de flori de cires Parul Sofiei promite sa aiba surprize dulci la anul. La coltul casei, chiar dupa stratul de lalele trei flori de visin rad de la inaltimea unui caine de paza pe care sa te bazezi.
Parul si Visinul- plantate pe cand Sofia era ceva mai mare decat o portocala si habar nu avea ca o sa ii fie frica de cocos- imi aduc aminte ca sadesc povesti. Povestile Sofiei. Povesti cu nuci, ciresi, peri si visini, cu cocosi bataiosi si cerdac racoros. Fara Dunare, dar cu multi Salcami. Si mai ales cu Mamaie, Tataie, Bunul si Buna. Pentru un zambet. Al meu? Al ei? Al lor?
Ceas tarziu de noapte tanara. Undeva, intr-o casa, intr-un pat nici prea mare nici prea mic, ascuns de luminile firave ale iernii de-afara, un cap blond cu parul in tepi se odihneste pe un piept minuscul, al unui trup ce abia ajungea in dimensiuni capul pe care-l strangea cu manute mici, dulci de copil. La prima vedere ai putea spune ca micul trup sufera sub apasarea capului mult prea greu, dar privind cu atentie iti dai seama ca de fapt abia se ating.
Mainile micute alearga prin parul scurt cu viteza din ce in ce mai mica, semn ca se apropie Capitularea. Capul blond, cu ochii inchisi, asculta galopul- cand a auzit prima data ticaitul acela grabit? Ce mai freamat, ce mai zbucium- pana cand inimioara aceea, mai mica decat gamalia acului, s-a aratat la ecograf cu toata simfonia ei, dezvaluind o lume cu totul noua, o lume in care avea sa existe EA.
Incet dansul mainilor prin par se opreste. Inca nu e momentul sa se ridice. Stie ca daca e prea devreme dansul mainilor se transforma intr-un fel de malaxor la care se adauga in curand si picioarele semn ca batalia va fi pierduta.. Asa ca asteapta, nemiscata, cu ticaitul acela magic in ureche. Cu fiecare bataie si mai multa dragoste se aduna. Mai e loc? Da, probabil pana la infinit. Sau undeva pe-aproape.
Lumea isi imparte timpul inainte si dupa Hristos. Pentru un cap blond cu tepi si pentru carlionti de abanos timpul insemna inainte si dupa EA.
A existat viata inainte de Hristos?! Si inca ce viata- stralucitoarea Atena, magnifica Roma!
A existat viata inainte de EA? O, da!
- Mergem week-endul asta la Alba Iulia? Facem un gratar pe disc, bem o visinata de-aia buna de la matusa...
- Da, dar plecam de vineri, chiar dupa serviciu ca sa avem timp! Tre sa luam si niste red bull ceva sa rezistam pe drum, da si vreo 10 cafele, si poate de data nu ne mai intoarcem de la Sighisoara pana la Praid c-am uitat poseta:)
- Hai de 8 martie la Bucuresti! Poate prindem si o piesa de teatru ceva!
- Plecam cu masina pana la Istanbul?
- Week-endul asta stam in pat si nu facem NIMIC!!!!!!!!!! Bine, poate mergem pana la mama sa mancam- daca reusim sa ne ridicam
Si-apoi a venit acel tic-tac la fel de grabit ca gandurile care alergau cu 1000km/sec Si nici o noapte n-a mai fost la fel- pentru ca altcineva se foia intr-un patut cat o valiza langa patul cel Mare. Si nici o dimineata n-a mai fost la fel - pentru ca deodata ceasul desteptator e doar o piesa de mobilier fara nici o functionalitate utila. Si nici o zi n-a mai fost la fel pentru ca un glas de zana striga "MAMA" din zori si pana-n noapte de 100 de ori pe minut. Si nici o muzica - nici macar absolutul Beethoven- nu egaleaza rasetul celor 4 dinti. Si nici o seara nu mai e la fel pentru ca niciodata n-ai stiut cu adevarat ce inseamna sa te grabesti ACASA. Si timpul n-a mai fost la fel pentru ca nu se mai masoara in secunde, minute, ore si zile- se masoara in cuvinte noi, in pasi, in alimente si poezii. Se masoara in priviri ingrijorate cand manutele ard cu febra. Se masoara in fericire cand manutele alearga si se arunca in jurul gatului lui MAMI. Se masoara in mandrie cand toti cunoscutii exclama
- E ta'su toata!
Timpul are mai multe zambete!
Intotdeauna am avut probleme in a ma hotari ce doresc. Mi-a placut muzica ( vroiam sa ma fac soprana) am dat la Liceu de Info, am vrut Drept, am facut Istorie si-acu' vand soft. Cam la fel e si pe aici: pe alocuri stiinta si peste tot impresii artistice.
Ce face un neuron in capul unei blonde?
- Se plictiseste... Pe-al meu, ca se plictiseasca mai putin, il cheama elizuc.
Postări
