Bach, Colombina si o cafea neagra

- Vrei o cafea inainte de a pleca? intreaba el din usa bucatariei
- Da iubire, am raspuns grabita din baie cu creionul dermatograf in mana si cutia de fard in cealalta

Nu obisnuim sa bem cafeaua acasa in zilele de lucru, dar era pur si simplu o zi speciala... Era vineri, era inceput de primavara si ca intotdeauna la sfarsit de saptamana aveam chef de altceva, de evadare din rutina, ca o promisiune pentru un week-end de exceptie.
Am luat un cd cu Ion Voicu iar Paganini si Bach ne-au acompaniat in acea dimineata de martie. Minunata inventie si home theater!

Aroma de cafea rasnita in casa se raspandise cu viteza luminii in apartamentul mare cat o batista:) si muzica reusea sa acopere cu succes acordurile de manele ce razbateau prin pereti de la vecinii de mai jos, din lateral sau whatever. Muzica reuseste intotdeauna sa deschida alte usi din interior si mai adanc catre minte si suflet. Inchizi ochii si lasi arcusul sa te duca departe, oriunde este soare sau sclipiri de gheata si-atunci cand ii redeschizi afli raspunsul la orice intrebare.

De cand eram mica am visat sa fiu soprana - cantam oriunde apucam si oricand puteam, fara sa tin cont de audienta, ore sau oboseala alor mei. Pe cand invatam dupa-amiaza imi petreceam aproape orice dimneata exersand in baie si cate 3 ore pe zi: solfegii, arpegii, vocalize, cantam arii intregi sau coruri sau numai parti- aproape ca nu conta. Si in timp ce zibieram cat ma tineau plamanii ( si ma tineau un pic, ca intotdeauna am fost ceva mai mare - fizic- decat media de varsta) imi imaginam sali pline, aplauze, public in delir si pentru acest vis minunat mai ridicam vocea cu inca un ton spre disperarea tuturor vecinilor mei care de la un timp vorbeau mult mai putin cu ai mei:)

Si a venit momentul adevarului: treapta I- cum era pe vremea aia... Mama ma intreaba ( intr-o incercare de a comunica matur cu copilul numarul 1) ce vreau eu sa fac cu viata mea:
- E foarte simplu, ii raspund. Vreau sa fac liceul de muzica!
- Poftim? Mama era foarte nedumerita, ea nestiind ce fripturi pregateau neuronii blondini. De unde sa stie ea ce faceam eu zi de zi, tous les matins, cand eram singurica a la maison? In plus, mai chinuiam si pianul unei prietene, ori de cate ori aveam ocazia- asa ca pe langa vecinii mei am gasit victime si in alte blocuri- dar asta era considerata doar o joaca de mama.
- Da maman, vreau sa fac liceul de muzica. Vreau sa ma fac soprana!
- Mami, nu cred ca vrei sa faci asta, nici vorba. Ce-ai zice tu de liceul de informatica? Ca e singurul la care inca se mai dau repartitii cand termini. Asa ca sigur iti place!

Si uite asa aripile mele vocale au fost retezate. Iubitul meu zice ca nu prea a avut ce reteza mama... da acu' evident ca nu-s de-acord. Si oricum, pana am terminat eu liceul, nu s-au mai dat repartitii.

Nimic grav totusi- m-am repartizat eu unde mi-am gasit locul - pe canapea, in aroma de bob proaspat rasnit, cu cana de cafea neagra in mana si Ion Voicu la vioara a2a. Vioara I e fiul.

Amor de litera din amintiri,
Elizuc