"Judecata de apoi"

- La Multi Ani! tipa ea fericita in telefon.

Era inceput de decembrie, o ploaie rece si ascutita, si facuse un sfert de ora cu masina pana la cel mai apropiat telefon sa o sune pe prietena ei. Bucuria de a auzi voci de acasa se spulbera insa imediat ce auzi replica de la celalalt capat:
- N-as putea spune ca ma bucur sa te aud!
- ? tacerea uimita, intrebatoare, ii inclesta buzele si-i atinti ochii pe geam departe, in bataia ploii
- Nu pot sa ma abtin sa nu remarc in ce hal te porti cu barbatul tau, doar ma stii, ca intotdeauna am fost sincera, si-l vad in fiecare zi cum sufera asteptand un semn de la tine...Ai putea sa-l suni mai des
- Apreciez sinceritatea, chiar daca acum nu era cazul. Am sunat sa-ti zic la multi ani. Am zis deja, asa ca mi-am indeplinit misiunea. Mai vorbim.

Lacrimile siroiau fara incetare pe obraz in timp ce alerga spre masina, si cu aceeasi intensitate gandurile ii alergau prin minte. Cine sunt ei sa o judece? Cu ce drept pot califica comportamentul ei- sau mai degraba absenta comportamentului? Ce stiu ei despre ea? Absolut nimic.
Ce stia prietena ei despre povara luptei? Putea sa inteleaga munca de dimineata pana seara, caci da, oricine muncea putea intelege asta, dar ce ramane dupa lasarea serii? Singuratatea? ce stia ea despre singuratate?
Avea 25 de ani si toate visele erau inca ale ei. Greutatile de pana atunci nu ii afectasera bucuria de a trai, caci era copilul rasfatat, cel care cu puterea pletelor blonde razand in soare putea sa schimbe vremea. Multi o intrebasera:
- De ce pleci?
Iar raspunsul ei era inevitabil acelasi:
- Pentru ca nu mai suport sa raman.

Dar nimic nu a fost mai greu de indurat decat acest ultim telefon. De fapt telefonul a fost punctul din decizia ei. Atunci a inteles ca nu se va schimba nimic niciodata din tot ceea ce o determinase sa fuga atat de departe de casa. Revolta clocotea mai ceva ca un vulcan in trupul inca firav, tremurand de frig si de nervi. Stia oare prietena ei ca atunci cand a zis "Plec!", tot ce a zis el a fost "bine!", fara sa intrebe unde, cum, de ce.... Stia oare prietena ei cum e sa ajungi intr-un loc unde nu stii pe nimeni, la 25 de ani, gata sa o iei de la capat " pentru amandoi" in timp ce el sta frumos la caldurica, la mami acasa? Stia oare cum e sa fii singur, fara prieteni, fara familie, doar cu munca si singura placere e sa suni acasa? Evident nu..Si-atunci?! De ce?

Je t'aimais tant, tu étais si jolie,
Comment veux-tu que je t'oublie?
En ce temps-là la vie était plus belle
Et le soleil plus brûlant qu'aujourd'hui

Dezamagirea o cuprindea din ce in ce mai pregnant, crestea cu fiecare gand care-i venea din trecut, si chiar micile greseli, nebagate in seama inainte, capatau acum proportii apocaliptice si greutate olimpica in balanta deciziilor ei. Era evident ca el nu va face niciodata pasii spre ea. Nu va incerca niciodata sa ridice greutatea de pe umerii ei. Va fi fericit doar sa o auda si sa primeasca bonusul material. Nu avea nevoie de mai mult... Pacat, pentru ca nu va mai avea nici macar atat. Ea avea 25 de ani si o viata intreaga de oferit, dar daca tot era singura isi dorea acum sa fie singura de tot. Nu mai vroia pe nimeni, si mai ales pe el. Nu-l mai vroia si totusi...

C'est une chanson qui nous ressemble,
Toi tu m'aimais, moi je t'aimais
Et nous vivions, tous deux ensemble,
Toi qui m'aimais, moi qui t'aimais

- Vreau sa ne despartim, a zis ea cu voce stinsa in telefon asteptand reactia.
- Bine.

Atat?

Mais la vie sépare ceux qui s'aiment,
Tout doucement, sans faire de bruit
Et la mer efface sur le sable
Les pas des amants désunis.

A inchis telefonul si a plans.

L'amour pour les lettres,
Elizuc